spot_img
3.9 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Accident violent, cu un autoturism lovit de două tiruri, în timpul unui blocaj provocat de ninsoare

- Advertisement -

Un accident rutier în urma căruia şase oameni au ajuns la spital, dar care putea avea consecinţe cu mult mai grave, s-a petrecut ieri după-amiază, în jurul orei 15.00, la intrarea în municipiul Fălticeni dinspre Spătăreşti. Totul a plecat de la condiţiile de trafic, drum acoperit cu zăpadă, cauză din care un autoturism şi o autoutilitară au ieşit în decor. În urma acestor probleme mai multe maşini au rămas pe carosabil, în zona respectivă, traficul fiind în parte paralizat.

Câteva minute mai târziu, şoferul unui autotren care venea dinspre Spătăreşti a încercat o manevră de depăşire, însă mastodontul a lovit un VW Golf aflat pe carosabil. Din acest prim impact, autoturismul a fost proiectat într-un al doilea tir, care venea din sens opus.

Iniţial, alarma pompierilor militari a fost una majoră. În autoturism se aflau trei adulţi şi doi copii, iar la cum arăta maşina consecinţele puteau fi dramatice. Cei cinci ocupanţi ai autoturismului au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital, unde a ajuns şi unul dintre şoferii de tir. Conform primelor evaluări, doar unul dintre răniţi era suspect de fracturi şi leziuni mai problematice…….https://www.monitorulsv.ro/Local/2020-02-06/Accident-violent-cu-un-autoturism-lovit-de-doua-tiruri-in-timpul-unui-blocaj-provocat-de-ninsoare

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.