Un bărbat de 42 de ani a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuţi după ce două autovehicule s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe podul peste râul Suceava din comuna Dorneşti.
În jurul orei 06.30, Nicolae C., în vârstă de 77 de ani, din Dorneşti, circula pe drumul naţional 17A la volanul unui autoturism marca Volkswagen Golf, dinspre centrul comunei Dorneşti spre municipiul Rădăuţi. La un moment dat, după ce a intrat pe podul peste râul Suceava, şoferul maşinii a pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal o autoutilitară marca Mercedes Sprinter care circula regulamentar, după care Golful a ricoşat în balustrada podului.
Cei doi conducători auto au fost răniţi uşor, numai şoferul Mercedesului, Romică C., de 42 de ani, din comuna Bilca, fiind transportat la spital, iar autovehiculele au fost avariate. Cei doi conducători auto au fost verificaţi cu etiltesterul, care a indicat valoarea 0, după care le-au fost ridicate probe pentru stabilirea alcoolemiei. Conform primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliţie, vina producerii accidentului aparţine în exclusivitate şoferului autoturismului Volkswagen Golf………