UPDATE: Polițiștii au stabilit identitatea victimei și au aflat cum s-a produs accidentul
Polițiștii au stabilit identitatea victimei și au reușit să ia legătura cu familia victimei. La locul accidentului au venit părinții bărbatului de 37 de ani și fratele acestuia. De asemenea, oamenii legii au stabilit și dinamica accidentului. Din primele informații a reieșit faptul că victima, aflată în stare avansată de ebrietate, circula pe mijlocul străzii. A fost observată la timp de un taximetrist care, în apropierea acesteia, a încetinit pentru a evita pericolul. Nu același lucru l-a făcut un alt conducătorul auto care circula în spatele taximetristului. Acesta a depășit taxiul, ignorând faptul că acesta ar fi putut avea un motiv întemeiat să reducă viteza, a intrat în depășire și a lovit în plin bărbatul de pe mijlocul părții carosabile. Din păcate, în urma impactului, bărbatul de 37 de ani a decedat pe loc.
STIREA INITIALA: GRAV… Un bărbat de 37 de ani și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier petrecut în suburbia Rediu. Victima a fost lovită în plin de un autoturism în zona morii din localitate. Martorii care au sunat după ajutor au declarat că persoana lovită de mașină este inconștientă. Sosiți la fața locului, medicii au constatat că victima suferise răni incompatibile cu viața. Cazul a intrat acum în atenția polițiștilor de la Rutieră. “Echipajul ambulanței SMURD fost solicitat să intervină pentru evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în zona cartierului Rediu. În accident a fost implicat un autoturism și două persoane. La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit un bărbat grav accidentat. După evaluarea victimei, medicul de pe ambulanța TIM a declarat decesul bărbatului, din cauză că persoana avea leziuni incompatibile cu viața. Conducătorul autoturismului a fost evaluat, însă nu a necesitat îngrijiri medicale. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. În zona producerii accidentului, circulația este blocată în totalitate. Polițiștii locali, chemați în ajutorul celor de la Rutieră, îi roagă pe această cale pe șoferii care vor să circule spre Bacău să folosească ruta alternativă, pe varianta de ocolire a municipiului Vaslui (ICIL – podul de la gara – Apisrom – sens giratoriu Rediu).
De unde să știe șoferul că taximetristul nu oprește să ia sau să lase un client că oricum ăștia nu semnalizează niciodată. A depășit și i-a ieșit persoana în față, pietonul trebuia să meargă pe trotuar că a investit primăria milioane de lei.
Esti prost rau …
20 de ani de inchisoare , confiscarea averii si permis luat pe viata . Sau lasat pe mana familiei victimei , asa ar fi dreptate .
Uai boule, ce vina are șoferul că ăla umbla beat pe mijlocul drumului🤦
GARDURI!
Toata localitatea Rediu are nevoie de garduri pentru obstrucționarea pietonilor sa intre pe partea carosabila. Uneori este greu sa ii eviti chiar si cu 5 km/h.
Ok! Cine e șoferul vinovat și ce vârstă are? Se pare că ne-am cam pierdut răbdarea în trafic. Și ăla lanProcopiu tot depășind mașina din față a accidentat un om. Ne grăbim tare, depășim pe stânga, pe dreapta, am sări și peste mașina din față dacă am putea.
Daca nu era linie continua , omul a respectat legea. Ăla are trotuar , sa meargă pe trotuar.
Un țigan mort o pâine în plus.