NEATENTĂ… Un eveniment rutier în care a fost implicată o femei în vârstă de 32 de ani, din comuna Băcani, a avut loc, în urmă cu puțin timp, în municipiul Bârlad, pe strada Republicii, în zona Grădinii Publice. Din primele informații, se pare că victima a încercat să traverseze neregulamentar strada, moment în care a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Bârlad. În urma impactului, femeia a suferit un traumatism de membru inferior și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru îngrijiri medicale. La locul accidentului a fost alocat un echipaj al Poliției Rutiere, care l-a testat pe conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Adi cel prost… .”asta” trece pe unde nu trebuie.. Hai sa o călcăm, nu? Sau cum??
De ce sa plateasca șoferul.pentru o proastă? N am inteles niciodată acest lucru
Nici n-ai sa intelegi daca folosesti telefonul pe post de creier. Dosarul se deschide in orice situatie, poate ai avut intentie, poate o cunosti, ai urmarito, voiai sa o calci etc. Daca ea a trecut neregulamentar si tu n-o cunosti atunci nu se incepe urmarirea penala in plus o dai tu in judecata ca ti-a indoit deseul. Dureaza mult oricum altfel n-ar avea activitate.