UPDATE 2: Cu toate eforturile medicilor, victima tragediei de la Negrești nu a mai putut fi salvată și medicii au declarat decesul. Cazul a fost preluat acum de polițiști. „În sprijinul SAJ Vaslui, substația Negrești, pompierii militari din cadrul Stației Negrești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă echipată cu modul pentru deblocare și descarcerare, pentru deblocarea ușii unui apartament din orașul Negrești, acolo unde era blocată o persoană. Personalul SAJ Vaslui a făcut precizarea că este vorba de o persoană blocată în interiorul locuinței, persoană cunoscută cu afecțiuni medicale psihice. În timp ce pompierii deblocau ușa, bărbatul a căzut/s-a prăbușit peste fereastră, de la etajul trei. Victima a primit îngrijiri medicale de la personalul ambulanței SAJ Vaslui, care a început manevrele de resuscitare. În sprijin a fost chemat și echipajul ambulanței SMURD, pentru terapie intensivă mobilă(TIM). Până la sosirea echipajului, manevrele de resuscitare au fost efectuate de echipajul ambulanței SAJ Vaslui. La sosirea echipajului de terapie intensivă mobilă, victima a fost preluată de echipajul SMURD care a continuat manevrele de resuscitare. După mai bine de o oră de manevre pentru salvarea vieții bărbatului în vârstă de 36 ani, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul victimei”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
UPDATE 1: Victima tragediei de la Negrești, o persoană cu probleme psihice
Pe lângă ambulanța de terapie intensivă, la Negrești au intervenit și pompierii, chemați în ajutor de către medici. Cadrele medicale au solicitat ajutorul fiind vorba de o persoană blocată în locuință. În timp de militarii interveneau pentru deblocarea ușii de intrare, victima s-a prăbușit pe geam, de la etajul trei, speriată, cel mai probabil, de ce se întâmpla la ușa lui.
STIRE INITIALA: Accident grav la Negrești. O persoană a căzut de la etajul III
ULTIMA ORĂ… O ambulanță a fost solicitată, în urmă cu puțin timp, la Negrești, acolo unde o persoană a căzut de la etajul al 3-lea al unui imobil. La fața locului s-a deplasat o ambulanță de terapie intensivă. Medicii au găsit victima în stare de inconștiență și au început manevrele de resuscitare. Vom reveni cu amănunte.
Oare nu cumva,acesta informație este eronata pentru a musamaliza ce s a intimplat de fapt acolo?Cine sa facă ancheta?Zero polițiști implicați.De unde aceasta informație,că acest tânăr avea probleme psihice?Omul avea familie copil.Nu cumva s a acționat cam greșit în acest caz?Oare parchetul militar ce spune?A căzut,s a aruncat sau s a speriat și a fost determinat sa se arunce?