Un accident în lanţ, cu trei victime, a avut loc în Păcurari, Iaşi, în jurul orei 22:00. Printre răniţi se află o gravidă şi un copil. Implicate au fost un Audi, un Mercedes şi o Toyota.
Din primele cercetări, se pare că accidentul a avut loc din cauza unui şofer care a ieşit cu un Mercedes de pe o stradă laterală în Şoseaua Păcurari fără să acorde prioritate.
În el a intrat frontal un Audi care circula regulamentar dinspre Petru Poni spre capăt Păcurari, scrie ziaruldeiasi.ro.
Din cauza izbiturii, Audi a ricoşat pe sensul opus, lovindu-se de o Toyota.
În urma accidentului au fost rănite trei persoane printre care o gravidă, aflată în Mercedes, un copil şi şoferul de pe Toyota.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale care au preluat răniţii.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/accident-grav-in-iasi-printre-raniti-se-afla-o-gravida-si-un-copil_1788844.html#ixzz3lVOBYyTm
Follow us: @realitatea on Twitter