spot_img
spot_img
1.3 C
Vaslui
27-dec.-2024

Accident feroviar la Brăhășoaia: circulația pe calea ferată a fost întreruptă (FOTO)

- Advertisement -

O mașină în care se aflau două persoane a fost lovită, miercuri seara, de trenul IR Express, care se deplasa pe ruta Iași – Mărășești. Din fericire, trenul nu circula cu viteză foarte mare, prin urmare impactul cu mașina nu a fost atât de puternic încât să pună viața celor din autoturism în pericol. La caz au intervenit pompierii vasluieni, cu mai multe autospeciale. “Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei și a măsurilor PSI în urma producerii unui accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată a D.C. 109 (segmentul de drum Ștefan cel Mare – Brăhășoaia). În accident a fost implicat un autoturism și trenul IR Express (IR nr. 11064), care se deplasa pe ruta Iași – Mărășești. În autoturism se aflau doi bărbați (cu vârste de 23 și 21 ani), iar în tren 15 persoane. Persoanele implicate în accident au fost evaluate, însă nu necesită îngrijiri medicale. Pompierii militari asigură zona și măsurile PSI specifice în astfel de accidente. Locomotiva trenului este avariată ușor, în acest moment circulația fiind întreruptă”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.