INCREDIBIL… Un tractorist în vârstă de 56 de ani a scăpat cu viață miraculos în această seară, după ce vehiculul pe care îl conducea a fost izbit în plin de trenul care circula pe direcția Buhăiești – Roman. Impactul violent a făcut ca atât tractorul, cât și locomotiva să fie avariate, ceea ce face ca scăparea cu viață și chiar fără vătămări a bărbatului care conducea tractorul, să fie cu atât mai uimitoare. În tren se aflau 30 de pasageri și conductorul trenului. Acesta din urmă, alături de doi șoferi care s-au oprit să ajute, au intervenit și l-au scos la timp dintre fiarele contorsionate.
Pompierii negreșteni intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), pentru asigurarea măsurilor PSI în urma producerii unui accident feroviar la o trecere de nivel cu calea ferată, în localitatea Băcești, comuna Băcești. „În accident au fost implicate un tren (trenul nr. 11.448 care circula pe direcția Buhăiești – Roman) și un utilaj agricol care tracta o remorcă cu o singură axă, în cele două mijloace aflându-se 32 de persoane, între care 30 erau pasageri. În sprijinul pompierilor militari intervine și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un tractor (răsturnat pe partea dreaptă) și un tren, vehiculele fiind avariate. Pasagerii aflați în tren și conductorul trenului nu au fost răniți. În tractorul răsturnat pe calea ferată a rămas blocat conducătorul autovehiculului, până la sosirea echipajelor de intervenție, acesta fiind evacuat de alți trei participanți la trafic (șeful de tren și încă doi conducători auto). Conducătorul vehiculului agricol a fost evaluat, bărbatul în vârstă de 56 de ani neavând nevoie de îngrijiri medicale. Ulterior, acesta a refuzat transportul la spital, pentru a fi investigat suplimentar. Din tractor se scurg lichide combustibile, locomotiva fiind și ea avariată, în urma impactului fiind degradată o conductă de aer. În acest moment, traficul rutier se desfășoară pe o singură bandă. A fost solicitat un buldoexcavator pentru a putea fi degajat tractorul de pe calea ferată. Unitatea de vehicule (trenul) va fi tractată pe o linie de siguranță, pasagerii urmând să fie transportați la destinație de un alt tren. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident sunt investigate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Acțiunea este în desfășurare. Vom reveni cu amănunte
Bolt va duce mai ieftin că trenul,proștilor😉