GRAV… Un teribil accident în care este implicată o căruță, sodat cu decesul unei persoane de 88 de ani, s-a produs pe raza comunei Bogdănița, între localitățile Coroiești și Cepești. Tatăl, care a decedat și fiul, de 49 de ani, erau cu căruța și se pare că au ajuns cu ea într-un stâlp de beton. Polițiștii investighează acum modul cum s-a produs accidentul.
„Echipajul ambulanței SMURD tip B2 (EPA) a fost solicitat să intervină la un accident produs în exteriorul DJ 245C, între localitățile Coroiești și Cepești. În accident au fost implicate două persoane și un atelaj cu tracțiune animală. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip C2 aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsită o persoană de sex masculin care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Cea de-a doua persoană aflată în căruță a suferit multiple traumatisme și a fost transportat la spital cu ambulanța SAJ.”,. a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IOSU Vaslui.
Victima care a decedat are 88 de ani, iar bărbatul care a ajuns la Spitalul Județean Vaslui cu multiple traumatisme, are 49 de ani și este fiul celui decedat. Vom reveni cu amănunte.
Rugam onorata redactie sa angajeze un corector de text! Nu e posibil sa pui virgulele intext aruncandu-le cu prastia.