spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Toata lumea la facultate!

- Advertisement -

Absolventii cu sau fãrã Bac, bãgati, de-a valma, în universitãti!

REACTIE Recenta Ordonantã de Urgentã, 49/2014, prin care, într-o formã evidentã, Guvernul a pus semnul egal între liceenii constiinciosi si cei care nu sunt în stare sã treacã examenul de Bacalaureat, a stârnit ample critici. Faptul cã, mai nou, prin lege, se permite ca, în cadrul universitãtilor, sã intre si absolventii de liceu fãrã diplomã de Bac, în asa-numite “colegii”, iar dacã, între timp, iau examenul, acestia sã fie admisi direct în anul II de facultate, i-a scandalizat pe multi dintre cei care considerã cã se creeazã astfel o sfidare fatã de elevii care încã mai cred în performantã si în sistemul de învãtãmânt românesc. Pe acest subiect, senatorul PNL de Husi, dr. Nelu Tãtaru, a avut o interpelare excelentã, chiar în prima zi din noua sesiune, sub titlul “OUG 49/2014 – Solutia de mediocrizare a învãtãmântului românesc!”. Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, urmeazã sã dea un rãspuns, în urmãtoarele zile.

“Începând cu 1 septembrie 2014, prevederile OUG 49/2014, privind modificãrile si completãrile la Legea Educatiei nr. 1/2011, se vor aplica, lucru care, din pãcate, va genera un regres al sistemului de învãtãmânt românesc, cu efecte dramatice si de lungã duratã, pentru societatea româneascã. Insist sã fac însã referire, în prezenta interpelare, asupra prevederilor legate de examenul de Bacalaureat, întrucât, iatã, avem chiar în aceste zile rezultatele îngrijorãtoare la Bac-ul de toamnã, unde aproape 80% dintre candidati au picat a doua oarã examenul, dupã ce, în varã, aproape 40% din cei 151.310 candidati, de asemenea, nu au reusit sã îl treacã. În fata acestei realitãti triste, care indicã probleme grave ale sistemului de educatie românesc, Ministerul Educatiei Nationale a considerat cã oportun ar fi, în locul solutiilor de substantã, strict necesare, care sã depisteze carentele în profunzimea sistemului actual, cu cele trei laturi ale sale – populatia scolarã, cadrele didactice si conditiile socio-economice de educatie – sã ia absolventii care n-au acumulat cunostinte nici mãcar de media 6 în cei 12 ani de scoalã si sã-i facã direct… studenti! Domnule ministru, cu amãrãciune vã spun cã initiativa de a permite ca în cadrul facultãtilor sã se organizeze asa-numite <<colegii>>, care sã acapareze absolventii fãrã diplomã de Bac, ce, în eventualitatea promovãrii ulterioare a acestuia, sã fie admisi direct în anul II de facultate, este o sfidare! O sfidare, în primul rând, la adresa miilor de copii care muncesc serios în liceu, simtindu-se reprezentati de diploma de Bacalaureat; o sfidare la adresa societãtii, care încã mai are respect pentru liceu si pentru acest examen, cãruia, cu o consideratie realã, de zeci de ani, i se spune <<testul maturitãtii>>“, a spus senatorul Nelu Tãtaru, în plenul Senatului României.

“Nu trebuie, domnule ministru si stimati colegi de la guvernare, sã distrugeti valoarea învãtãmântului românesc, doar gândindu-vã cã rãmân universitãtile fãrã studenti”!

“Eu, domnule ministru, sunt medic chirurg de profesie si nu are rost sã vã spun câtã scoalã am învãtat pentru a ajunge aici si, implicit, ce a însemnat pentru mine examenul de Bacalaureat. Dar as dori sã stiti cã mã îngrijoreazã sincer accesul, de la an la an, tot mai lejer, în institutiile de învãtãmânt superior, a elevilor care nu au dobândit cunostintele necesare unui astfel de nivel. Sau poate se doreste tocmai o ducere în derizoriu a exigentelor de altã datã ale învãtãmântului românesc ori o mediocrizare a generatiilor tinere ale României? De ce nu s-a trecut la modernizarea sistemului de predare în licee, la adaparea sa la normele europene, axate pe abilitãtile fiecãrui elev, pe capacitatea si talentul fiecãruia? De ce nu s-au cãutat strategii de sporire a respectului elevilor si pãrintilor pentru învãtãtura care poate sã ofere oportunitãti de viatã, în baza principiului strãvechi <<cine are carte, are parte>>? De ce v-ati dus direct la rezultatul final (elevii picati la Bac) si, deplin constienti de faptul cã acestia nu meritã (în baza cunostintelor acumulate pânã în prezent), sã acceadã în învãtãmântul superior, îi bãgati, de-a valma, alãturi de elevii merituosi, la facultate, printr-un artificiu legislativ dãunãtor? Nu trebuie, domnule ministru si stimati colegi de la guvernare, sã distrugeti respectul si valoarea învãtãmântului românesc, doar gândindu-vã cã rãmân universitãtile fãrã studenti. Studentii nu trebuie sã ajungã doar clienti ai universitãtilor. E prea mare riscul pentru viitorul României, domnule ministru! Prin urmare, vã întreb: care au fost argumentele care au stat la baza adoptãrii OUG 49/2014, care sunt obiectivele urmãrite de aceastã Ordonantã de Urgentã si dacã nu considerati cã s-ar fi impus dezbateri publice pe aceastã temã, prin care românii sã îsi poatã exprima opinia în fata tendintei de mediocrizare a învãtãmântului românesc?”, i s-a adresat senatorul dr. Nelu Tãtaru, ministrului Remus Pricopie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.