RECUNOAȘTERE… În aula Academiei Române va avea loc marți, 18 mai, lansarea unei noi cărți despre “Pandemia Covid-19 în România”, după ce anul trecut, la doar câteva luni de la debutul crizei sanitare, Academia Română a publicat o primă sinteză a cunoștințelor științitice acumulate până la acea dată, cu privire la virusul SARS-Co- 2, mod de transmitere, mecanisme patogene, factori de risc și tratament. Acum, coordonatorii lucrării, acad. Victor Voicu și prof. dr. Irinel Popescu, își continuă demersul cu o nouă lucrare, care reunește studiile și experința celor mai importante personalități din domeniul medical, care au depus eforturi susținute pentru descifrarea, prin activitate directă, în spitale, cu pacienții, sau prin studiile făcute, această enigmă mondială numită “Sars-CoV-2”. Onorant este faptul că, în rândul acestor specialiști de înaltă ținută profesională, care au contribuit cu studiile și expertiza lor la noua lucrare științifică, publicată sub egida Academiei Române, se află și dr. Nelu Tătaru, considerat de majoritatea drept cel mai bun ministru al Sănătății pe care l-a avut România și cel care a știut ce e de făcut, într-o perioadă critică, în care noul coronavirus făcea ravagii într-o lume întreagă. Ca un detaliu care merită remarcat de vasluieni, trebuie spus că doctorul Nelu Tătaru a fost menționat în reperele privind autorii lucrării drept “medic specialist chirurgie generală, Secția Chirurgie a Spitalului Municipal Huși”. Poate părea nesemnificativ pentru unii, însă pentru hușeni faptul că numele orașului lor este trecut într-o lucrare științifică de o asemenea anvergură, publicată sub egida Academiei Române, nu poate fi decât un motiv de bucurie, datorat doctorului cu care ei se mândresc.
Monografia pe care Academia Română a reușit să o publice la câteva luni după declanșarea celei mai mari provocări mondiale a ultimii lor – virusul SARS-CoV-2, precum și continuarea demersului printr-un nou volum, care va fi lansat astăzi în aula Academiei,reprezintă, spun specialiștii, un fel de “Abecedar” al pandemiei, deosebit de util cadrelor medicale din prima linie, aflate încă în lupta cu noul coronavirus, chiar și la mai mult de un an de la declanșarea crizei sanitare. Și dacă se aduce în discuție “prima linie a luptei cu virusul SARS-CoV-2”, atunci numele Ministrului Sănătății, Dr. Nelu Tătaru, este un reper al întregii perioade în care pandemia părea gata să răstoarne sensul unei lumi întregi. Venit în Ministerul Sănătății de la Vaslui, de la Huși mai exact, Dr. Nelu Tătaru a fost numit Ministru după ce premierul României a văzut nu doar că are capacitatea de a gestiona direct de pe teren, din mijlocul evenimentelor, momente grele ale crizei sanitare, dar poate să mobilizeze într-un fel de-a dreptul impresionant cadrele medicale, cărora le-a spus mereu, cu multă căldură: “colegii mei” sau “sunt mândru de voi, de tot ceea ce faceți”.
Nu contează locul de unde vii, ci doar ceea ce ești în stare să faci!
La cât de puțin se cunoștea atunci despre noul coronavirus și boala provocată de acesta, a fi Ministrul Sănătății într-o țară nepregătită din niciun punct de vedere, cu spitale lipsite de dotări elementare, darămite de materiale de protecție sanitară și alte echipamente necesare în lupta cu virusul, era nu doar o provocare, ci de-a dreptul o misiune imposibilă. Doctorul de la Huși, dintr-un spital modest de provincie, a reușit să demonstreze că acolo unde există vocație, carte serioasă și o putere de muncă de-a dreptul admirabilă, nu contează locul de unde vii, ci doar ceea ce ești în stare să faci. Iată că azi, la un an și ceva de la momentul declanșării pandemiei în România, doctorul Nelu Tătaru este unul dintre cei care își pun semnătura, alături de alți colegi cu nume sonore, pe o carte extrem de utilă pe viitor, specialiștilor din domeniul medical. Ea se numește “Pandemia Covid-19 în România, aspecte patogenice, clinice și farmacoterapeutice”. Tema la care își aduce aportul dr. Nelu Tătaru este “Chirurgia românească în timpul pandemiei Covid-19 – implicații clinice”.
Credeam ca a fost 1 Aprilie
Pe bune ?
Adica ei scot acum cărți cum se procedează și cat de bine au gestionat ?
S-a terminat cu PANDEMIA , s-a terminat cu REFORMA , incepem cu LANSARI de carte !!!! Un singur lucru e comun !! BANUL !!!! Banul din orice , de la MASTI la …… TABLA !!!!! IPOCRIZIE MAXIMA LA ACESTI CONDUCATORI !!!!
esti prost, dar nu-ti fa probleme. E vorba despre o lucrare stiintifica!! Nu despre povestiri si povesti. Doctorii au cercetat si au pus totul intr-o carte, doua, ca sa aiba repere pe viitor cadrele medicale, cand va trebui sa trateze indivizi ca tine. Pana acum nu se stie mai nimic de acest virus. Fara carti, cum invatam , cum aflam lucrurile de care avem nevoie in tratament, in factori patogeni, etc? Prost mai esti.
Lecturare usoara doamna ANDREIA SAJ ( probabil de la HUSI ) !! Multumesc pentru etichete si pina a lectura aceasta carte care probabil te va LUMINA cu privire la cest virus invata sa vorbesti civilizat !! MULTUMESC !