Si-a omorât concubina în bãtaie, dar nu-si asumã nicio vinã. Bãrbatul de 35 de ani din Toporãsti, care în urmã cu douã nopti sustinea sus si tare cã nu stie cine i-a ucis iubita, a fost dat în vileag de legisti. Femeia de 31 de ani, mamã a trei copii, a sfârsit în chinuri, în anexa dintr-o curte vecinã, cu trupul sfãrâmat. Nervos cã tânãra era bãutã si nu avea grijã de copii, agresorul a zdrobit-o cu pumnii. Asearã, el a fost retinut pentru sãvârsirea infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Astãzi, procurorii vor cere instantei arestarea lui preventivã.
Mihaela Vârlan, în vârstã de 31 de ani, mamã a trei copii cu vârste cuprinse între trei si opt ani, a fost omorâtã în bãtaie cu pumii, cu picioarele si cu zeci de lovituri de nuia. Principalul suspect în acest caz este concubinul femeii, care a fost retinut, asearã, de anchetatori. Potrivit primelor concluzii medico-legale, tânãra a murit în chinuri groaznice din cauza numeroaselor lovituri primite atât cu pumnii si picioarele, cât si cu o nuia pe care concubinul sustine cã a luat-o dintr-un gutui din curtea locuintei. De altfel, bãrbatul de 35 de ani a declarat anchetatorilor cã si-a bãtut concubina pânã când a rupt varga în douã, fãrã sã-si mai aminteascã de câte ori a lovit-o. La examinarea cadavrului femeii, medicii legisti au constatat cã victima avea zeci de lovituri de nuia pe toatã suprafata corpului. „Femeia a fost victima unei agresiuni complexe, prezentând numeroase leziuni atât la fatã, cât si pe corp, care, în final, au condus la un soc traumatic si hemoragic. Dupã o atitudine de necolaborare, agresorul a devenit, treptat, cooperant si a recunoscut, în mare parte, fapta comisã. Bãrbatul si-a motivat agresiunea prin aceea cã victima consuma bãuturi alcoolice si nu îngrijea corespunzãtor cei trei copii pe care-i aveau împreunã”, a declarat Ovidiu Berinde, procuror criminalist în cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui. Principalul suspect al agresiunii a povestit anchetatorilor cã, dupã ce a fost bãtutã, femeia a fugit de acasã descultã si îmbrãcatã sumar. A doua zi, bãrbatul a început sã o caute si, în cele din urmã, a gãsit-o într-un grajd al locuintei, ascunsã în niste paie. Din pãcate, tânãra de 31 de ani era moartã, iar anchetatorii merg acum pe douã ipoteze: fie a murit în altã parte si a fost dusã acolo de cãtre concubinul ei, fie femeia s-a ascuns în grajd pentru a nu fi gãsitã de agresor si, din cauza rãnilor, si-a pierdut viata dupã o perioadã mai lungã de agonie. Bãrbatul este cunoscut în sat ca fiind o persoanã agresivã. În urmã cu câtiva ani, el a fost cercetat pentru omor, însã atunci a scãpat basma curatã, întrucât era în legitimã apãrare în momentul comiterii faptei. În zilele urmãtoare, rudele vor avea grijã de cei trei copii, iar dupã înmormântarea mamei urmeazã sã se ia o hotãrâre în privinta lor. Dacã familia nu va dori sã-si asume responsabilitatea si nu vor dori sã-i creascã, fratii vor ajunge, cel mai probabil, în grija statului.