Un exemplu de disperare USL!
VOT MULTIPLU Si la Vaslui, ca si în alte judete ale tãrii, controlate de baronii USL, fraudarea referendumului a fost pregãtitã în cele mai mici detalii. Pe lângã turistii electorali veniti din toate colturile tãrii sã voteze la Vaslui, un „mare” judet turistic, personaje necunoscute au obligat persoane bolnave psihic sã voteze la mai multe sectii, în ziua de 29 iulie. Am descoperit un nume care apare la mai multe sectii de votare, în ziua referendumului. Didi Habet, de loc din satul Valea Silistii, comuna Solesti, a votat toatã ziua, la mai multe sectii din oras. Noi am gãsit trei sectii, la care Habet, personaj bolnav psihic, internat într-un centru al DGASPC, ar fi votat.
Sectia 13 Vaslui, situatã în interiorul scolii 2. Pe listele suplimentare, care contin 20 de persoane pe o singurã paginã, gãsim un nume. Habet Didi, scris cu litere mari, cu CNP 174…168, domiciliat în sat Valea Silistei, comuna Solesti. Presedintele sectiei de votare, care semneazã listele suplimentare, scrie si seria si numãrul actului de identitate al lui Habet: VS 330951. Pânã aici nimic în neregulã. Numai cã, la sectia 33, din cadrul scolii Bahnari, apare acelasi nume, la numãrul 23. Habet Gh. Didi, cu codul numeric personal 174…168, actul de identitate VS 330951, însã domiciliul e scris gresit (O fi fost o gresealã intentionatã, pentru a induce în eroare anchetatorii? Nu stim.). Habet apare ca locuind în comuna Bãlesti, sat Valea Silistei. Cum CNP-ul, numãrul si seria actului de identitate sunt aceleasi, e clar cã avem cu un personaj care a fãcut infractiunea de vot multiplu. Dar, s-a oprit aici? Nu, pentru cã în aceeasi zi si la o distantã de câtiva kilometri de oras, la grãdinita din Zona Industrialã, acelasi Habet Didi mai voteazã o datã. Este vorba de sectia 39, acolo unde presedintele sectiei de votare noteazã numele, domiciliul si documentele de identitate, plus codul numeric personal. O persoanã bolnavã psihic reuseste, în câteva ore, sã treacã pe la sectia de votare de la scoala 2, trece dealul la Bahnari, unde mai voteazã o datã, dupã care se îndreaptã câtiva kilometri, pânã în Zona Industrialã, unde mai pune stampila încã o datã. De fiecare datã, timbrul autocolant dispare de pe cartea de identitate în mod miraculos, desi omul are grave probleme psihice si abia stie sã se exprime, cât de cât.
Cine l-a transportat pe Habet?
Este mai mult decât clar cã, în ziua referendumului, acest Habet, despre care am aflat cã ar fi internat într-un centru al Directiei Generale de Asistentã Socialã si Protectia Copilului, a fost plimbat cu masina de la o sectie de votare la alta. Singur nu ar fi putut gândi o astfel de tãrãsenie. Un personaj din umbrã, care are legãturi cu politica localã, l-a momit pe Habet cu o sticlã de suc sau doi lei si l-a dus pe la mai multe sectii de votare din Vaslui. Cel – sau cei! – care a fãcut asta stia cã, având aceste boli psihice, Habet nu poate sã pãteascã nimic si nu se va duce la puscãrie. Devine si mai clar faptul cã personajele care au stat în spatele acestei fraudãri au legãturi cu USL, alianta care se luptã din toate puterile pentru a-l înlãtura pe presedintele Bãsescu. Întrebarea este câte astfel de „cazuri Habet” au fost în ziua referendumului, în judetul Vaslui?
La Valea Silistei, Habet e de negãsit!
La casa familiei Habet, o gospodãrie necãjitã, însã întretinutã cu greu, o gãsim pe mama lui Didi. „Nu stiu pe unde e. Vine acasã, pleacã, nu stiu pe unde, cã nu ne spune. Sãracul, e bolnav psihic, are si boala copiilor (epilepsie, n.r.), e rupt de bolnav!”, spune femeia, fãrã sã se îngrijoreze de întrebãrile noastre. Se duce în casã si ne aduce un set de documente. Didi Habet a fãcut puscãrie, acum câtiva ani, pentru cã ar fi furat, pe când lucra cioban la o stânã din Timis. A fost liberat prin 2009. Pe un document de la Penitenciarul Timisoara, gãsim si bolile de care suferã votantul Habet: gastroduodenitã cronicã, colecistopatie cronicã, tulburare organicã de personalitate, retard mintal, epilepsie, spondilozã cervicalã, ftizie stabilizatã. Este un certificat medical semnat de medicul Penitenciarului Timisoara. Pe 28 august 2006, acelasi personaj primeste decizie din partea DGASPC Vaslui, prin care acesta este încadrat în gradul accentuat de handicap, cu o pensie de 158 de lei, lunar. Acest individ, care trãieste rupt de realitatea înconjurãtoare, a fost folosit de politicienii judetului Vaslui pentru a vota de trei ori într-o singurã zi. Fratele lui Didi, Vasile, nu stie ce sã mai spunã. „Avea ceva bani, când a venit la mama acasã, zicea cã a luat pensia. Nu e bine ce a fãcut, de ce a votat de trei ori?”, se întreabã bãrbatul. Mama bãrbatului este si mai categoricã. „Treaba lui. Nu e bine sã faci asa ceva. Eu stiam cã se voteazã o singurã datã”, spune femeia.
DNA verificã 15 judete. Parchetele vasluiane câte dosare au în lucru?
Departamentul National Anticoruptie (DNA) a declansat o amplã anchetã în 15 judete controlate de baronii USL, printre care Olt, Teleorman sau Vrancea. Este vorba de judete unde în unele localitãti s-au atins procente halucinante la referendum, de pânã 200%. Verificãrile DNA au început în Olt, în 20 de comune, unde prezenta la referendum a depãsit sutã la sutã. La Vaslui, o singurã comunã, Coroiesti, care este situatã la granita cu judetul Bacãu, a înregistrat o prezentã la vot de aproape 100%, ceea ce ar întãri suspiciunile de turism electoral între judetele USL. Conform unui comunicat oficial, Directia Nationalã Anticoruptie (DNA) informeazã cã se fac cercetãri în legãturã cu organizarea si desfãsurarea referendumului din 29 iulie, dar cã, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare. „Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie efectueazã cercetãri cu privire la fapte ce sunt în competenta acestei institutii în legãturã cu organizarea si desfãsurarea referendumului din data de 29 iulie 2012. Având în vedere stadiul cercetãrilor, date suplimentare nu putem furniza în acest moment”, se aratã într-un comunicat de presã al DNA, ca rãspuns la solicitarea reprezentatilor mass-media. Conform unor informatii publicate de presa centralã, procurorii anticoruptie au ridicat listele electorale din 15 judete controlate de baronii USL. Urmeazã sã fie audiate sute de persoane, vizate fiind judetele Teleorman, Olt, Giurgiu, Vrancea, Mehedinti. Pânã acum, au fost deschise 257 de dosare pe numele unor cetãteni asupra cãrora planeazã suspiciuni de fraudã electoralã, audierile fiind fãcute de procurori din parchetele din întreaga tarã. La Vaslui, nu se stie nimic. „Nu stiu nimic, nu m-a sunat nimeni. E problema celor care au gresit, dacã vor exista astfel de situatii. Eu le-am spus ce sã voteze la referendum, însã le-am spus si sã fie corecti si sã nu facã potlogãrii. Dacã vreunul a fãcut ceva, s-o tragã”, amenintã presedintele Buzatu.