spot_img
12.4 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

A supravietuit dupã ce a fost înjunghiat de 15 ori cu un cutit

- Advertisement -

SCANDAL Un bãrbat, în vârstã de 40 de ani, din satul Docãneasa, comuna Vinderei, a scãpat ca prin minune cu viatã dupã ce a fost înjunghiat de cel putin 15 ori cu un cutit. Autorul faptei, un consãtean, de 42 de ani, este chiar prietenul de pahar. Cei doi au consumat bãuturi alcoolice în noaptea de sâmbãtã spre duminicã, pânã când, dintr-un motiv necunoscut deocamdatã, s-au luat la bãtaie. Bãrbatul în vârstã de 42 de ani, cunoscut cu antecedente penale, i-a aplicat celuilalt cel putin 15 lovituri de cutit în zona abdominalã, în zona gâtului si pe membre, lãsându-l apoi într-o baltã de sânge. Victima a fost gãsitã în stare de inconstientã abia spre dimineatã. În prezent starea de sãnãtate este stabilã.

Gheorghe Elisei, în vârstã de 40 de ani, a fost gãsit zãcând într-o baltã de sânge chiar de mama agresorului, în curtea locuintei acesteia. Câteva minute mai târziu, la fata locului a sosit o ambulantã si un echipaj de politie. Bãrbatul era într-o baltã de sânge, în stare de inconstientã, dar dupã ce cadrele medicale i-au acordat primele îngrijiri medicale, starea de sãnãtate a devenit stabilã. La Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman” din Bârlad pacientul a fost dus direct în sala de operatie, unde medicii au intervenit chirurgical timp de aproximativ trei ore. „Pacientul, victima unei agresiuni fizice, prezenta numeroase plãgi înjunghiate, aproximativ 15, pe abdomen, torace si membrele superioare. La început a fost instabil, dar dupã primele îngrijiri medicale starea de sãnãtate s-a ameliorat”, a declarat medicul de pe ambulantã de la S.A.J. Vaslui. Politistii au demarat imediat cercetãrile pentru stabilirea împrejurãrilor în care s-a produs aceastã faptã si cine se face vinovat. „Politistii au identificat suspectul principal. Este vorba de Ionel C., în vârstã de 42 de ani, domiciliat în aceeasi localitate cu victima, cunoscut cu antecedente penale. Se pare cã cei doi au consumat bãuturi alcoolice în noaptea de sâmbãtã spre duminicã. În jurul orei 06.30, mama agresorului a iesit în curtea locuintei sale si a gãsit victima în stare de inconstientã. Femeia i-a spus fiicei sale (sora agresorului) sã sune la numãrul de urgentã 112 pentru a solicita o ambulantã. Cercetãrile au evidentiat faptul cã victima, în vârstã de 40 de ani, a suferit aproximativ 15 plãgi înjunghiate. În functie de numãrul de îngrijiri medicale se va face si încadrarea juridicã a faptei”, a declarat agent principal Alina Tonicã, din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. În prezent starea de sãnãtate a victimei este stabilã. Motivul pentru care cei doi s-au luat la bãtaie nu se cunoaste deocamdatã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.