spot_img
17.7 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

A patra zi de proteste. Sindicatele din transporturi și industria auto, la poarta lui Iohannis

- Advertisement -

Sindicaliştii din industria de autovehicule şi subansamble auto, respectiv cei din transporturi, protestează joi în faţa Palatului Cotroceni, nemulţumiţi de lipsa investiţiilor din cele două sectoare de activitate precum şi de nivelul salariilor şi de condiţiile de lucru, informează agerpres.ro.

Protestul a început la ora 11.00 şi urmează să se încheie în jurul orei 14.00.

Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, în jurul orei 12.00, reprezentanţi ai sindicaliştilor vor depune la Preşedinţie o scrisoare adresată lui Klaus Iohannis în care îşi exprimă nemulţumirea şi îngrijorarea faţă de modul în care Guvernul României, cât şi în special Ministerul Transporturilor îşi exercită atribuţiile în vederea punerii în aplicare a unor elemente cheie cuprinse Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019.

De asemenea, la rândul lor, reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Transporturi (FNST Elcatel) au o serie de şase revendicări, printre care: adoptarea proiectului de lege privind statutul personalului feroviar, respectarea legislaţiei privind termenele de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli din societăţile feroviare şi filialele acestora, eliminarea accizelor din preţul motorinei utilizate în sistemul feroviar şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare din partea statului român pentru dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar şi aducerea acesteia la standarde europene.

sursa: http://www.antena3.ro/actualitate/social/sindicatele-din-transporturi-si-industria-auto-protesteaza-la-cotroceni-ce-revendicari-au-ei-359563.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.