Cea de-a doua victimă a accidentului provocat luni, 27 februarie 2023, la ieșire din municipiul Slatina, de un șofer de 29 ani, testat pozitiv pentru două substanțe psihoactive, a decedat la spitalul din Slatina, la cinci zile de la accident.
Bărbatul în vârstă de 74 ani, rănit grav în accident, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3/4 martie 2023, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde se afla internat din ziua accidentului. Soția acestuia, o femeie în vârstă de 73 ani, care a suferit răni multiple, rămânând încarcerată în urma impactului, a decedat imediat după accident, la scurt timp de la transportarea la spital.
Accidentul produs la ieșirea din municipiul Slatina, către Craiova, a fost provocat de un șofer în vârstă de 29 ani, din Slatina. Acesta conducea o mașină puternică, achiziționată de tatăl său, un cunoscut lider de sindicat și consilier județean din Slatina. Șoferul a pătruns pe contrasens și a lovit violent mașina care venea din sens opus, o Dacia Solenza, în care se aflau doi soți, de 73, respectiv 74 ani. Șoferul a fost testat la locul accidentului cu aparatul drug-test, rezultatul indicând că ar fi consumat două substanțe psihoactive. Șoferul le-a spus, însă, anchetatorilor că accidentul s-ar fi produs pentru că s-a aplecat după telefon și atunci ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers…https://adevarul.ro/stiri-locale/slatina/a-murit-si-sotul-femeii-ucise-in-accidentul-de-la-2247232.html