Constantin Niculescu, președintele Automobil Clubul Român, a decedat la vârsta de 84 de ani (ar fi împlinit 85 de ani pe 18 mai), vestea fiind dată astăzi de site-ul oficial al instituției. Grav bolnav, Niculescu nu s-a mai prezentat la birou în 2025, după cum a informat „Adevărul” în exclusivitate.
Fost candidat la președinția României, Niculescu era președinte la ACR din 1995, intrând în organizație în 1967. A deținut funcții de conducere, unele mai mici, începând cu anul 1978.
Comparativ, în România, dictatorul Nicolae Ceaușescu a condus țara timp de 22 de ani, perioada 1967-1989, ca șef al Consiliului de Stat în primă fază, apoi din 1974 – ca președinte al Republicii Socialiste România. Niculescu a intrat în ACR acum 58 de ani și o conducea de 30 de ani.
Fiica sa îi ia locul
Dinastia Niculescu continuă la ACR. Din SUA, unde este stabilită, Corina Niculescu-Slaff, fiica lui Niculescu, care era prim-vicepreședinte, a convocat Comitetul Exeucitiv prin corespondență.
Femeia le-a cerut membrilor să o numească președinte interimar, lucru care s-a și întâmplat, după un vot online în unanimitate...https://adevarul.ro/sport/a-murit-cel-mai-longeviv-conducator-din-sportul-2422686.html