DOLIU… Centenara comunei Vulturesti a încetat din viatã ieri, 3 mai, la Centrul pentru persoane vârstnice din Iasi, unde si-a petrecut ultimii ani. Avea 102 ani si era unul dintre oamenii de cinste ai comunei Vulturesti, dedicându-si viata profesiei de dascãl si îndrumând pasii a zeci de generatii pe calea educatiei. „Desi avea o vârstã înaintatã, era foarte lucidã, încã stia foarte multe informatii din latinã si îsi dorea sã mai citeascã un manual de latinã de liceu, ca sã-si aducã aminte. La ultima întrevedere, acum o lunã, ar fi vrut sã vinã la scoalã, dacã s-ar fi putut, sã le vorbeascã copiilor în latinã si francezã, pentru cã o lãudasem cã avea o memorie foarte bunã. Azi (n.r. ieri) însã, pe la ora 11:00, s-a stins din viatã. La Vulturesti se aflã cavoul familiei, acolo va fi înmormântatã, cel mai probabil luni”, a precizat una dintre nepoatele centenarei, profesoara Mihaela Cosovanu.
Povestea învãtãtoarei Elena Ciubotaru a fost prezentatã într-o editie specialã a ziarului Vremea Nouã, dedicatã centenarilor judetului Vaslui. A venit pe lume la 30 noiembrie 1916 în satul Gugesti din judetul Vaslui. Si-a dorit foarte mult sã predea la catedrã, astfel cã a absolvit Scoala normalã de învãtãtori „Mihai Sturza”, din Iasi. Din 1938 si pânã în 1971, cu exceptia unui an în care a fost suplinitoare la Negresti, aceasta a predat la Vulturesti. S-a cãsãtorit înainte de cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, cu învãtãtorul Nicolae Ciubotaru, iar din povestea lor de iubire au rezultat trei copii, ajunsi la rândul lor oameni de nãdejde (doi din cei trei, Dan si Emilia, au trecut în nefiintã din pãcate). Acesta a predat si el la Vulturesti, începând cu anul 1930. Cei doi soti au înfiintat în 1938 Cãminul Cultural din localitate, si au pus bazele primei cooperative de consum, în care se înscriseserã multi tãrani. A venit marea conflagratie mondialã, iar peste familia Ciubotaru s-a abãtut urgia rãzboiului. Capul familiei a plecat la rãzboi, ca furier de companie, iar sotia sa a trebuit sã se descurce cu cresterea copiilor. Prin aprilie 1944, atunci când linia frontului s-a stabilizat pe aliniamentul Chisinãu-Pascani, Guvernul României de atunci s-a temut cã se vor petrece lucruri urâte pentru cei care lucrau în administratia localã, astfel cã a decis mutarea a mii de functionari publici din toatã tara, primari, învãtãtori, jandarmi sau functionari în sudul sau vestul tãrii. Satele vasluiene au rãmas golite de functionari, doar cu localnicii de acolo. Elena Ciubotaru a fost detasatã la Arad, luându-si cu ea cei trei copii, în pribegie. Nu a mai ajuns la Arad, pentru cã a stat la Timisoara, acolo unde avea un frate. În acest oras, se naste, la 19 mai 1944, Mircea Ciubotaru, cel care ajunge peste ani o somitate în mediul universitar românesc, actualmente profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universitãtii „Al.I.Cuza”, din Iasi. A urmat momentul 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, iar apoi o paginã grea si neagrã în istoria acestei familii greu încercate. „Comunistii mi-au cerut sã predau tot pãmântul pe care îl aveam, în jur de 3 hectare, în baza unei legi apãrute atunci. L-am predat la stat, ce sã fac? Nu puteai sã te împotrivesti, dacã nu le predai pãmântul, fie te dãdeau afarã din învãtãmânt, fie te trimiteau departe de casã, la o scoalã din celãlalt capãt de judet”, îsi amintea învãtãtoarea Elena Ciubotaru.
„Ziua predam la scoalã, seara mergeam si predam la cursuri de alfabetizare”
Au urmat ani cumpliti pentru familia de învãtãtori Ciubotaru, pentru cã toti învãtãtorii din România erau obligati sã facã alfabetizarea populatiei. „Erau situatii ciudate. Ziua predai la clasele de elevi pe care le aveai la scoalã, iar seara mergeai sã predai pentru localnici, pentru cã oamenii trebuiau sã stie sã scrie si sã citeascã, asa cereau cei de la partid. Era procesul de alfabetizare a României, asa cum îl gândiserã comunistii, nu aveai cum sã te împotrivesti”, povestea învãtãtoarea. Aceasta a iesit la pensie în 1971, dupã 33 de ani de catedrã, în timp ce sotul a pãrãsit scoala dupã 46 de ani de muncã în învãtãmânt. Ani grei, pe care i-au trãit înfruntând greutãtile. „Mama a lucrat în grãdina casei pânã la 95 de ani. Alãturi de tata, a trãit ani grei, a muncit mult, a instruit atâtea generatii, ne-a crescut si ne-a educat în spiritul frumosului si al binelui”, declara în urmã cu câteva luni prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, fiul învãtãtoarei Elena Ciubotaru.
