spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

A luat țeapa vieții: a semnat ca primarul și s-a trezit dator la stat cu peste 300.000 euro. I-ar trebui cam 130 de ani să îi achite!

- Advertisement -

INCREDIBIL… Un tânăr de 23 de ani din Vaslui a avut șocul vieții lui zilele trecute, când a primit de la ANAF o înștiințare că datorează statului uriașa sumă de 1.542.947 lei. Marian Cosmin Federeciuc este muncitor la una din firmele din industria cărnii din Vaslui, iar ANAF-ul i-a înștiințat angajatorul că de acum înainte trebuie să oprească din salariul de vreo 3000, suma de 1000 de lei, lună de lună. O socoteală simplă arată că tânărul s-ar achita de datoria la ANAF cam în… 128 de ani, dacă l-ar ține Dumnezeu în viață. Marian Cosmin Federeciuc a crescut o perioadă într-un centru al DGASPC Botoșani. Naiv și de bună-credință, acesta a fost victimă sigură a unui individ cunoscut în zona Botoșaniului, pentru o serie de înșelăciuni de răsunet. Sub pretextul că îl ia asociat într-una din firmele sale și, în plus, îi asigură un loc de muncă, așa-zisul om de afaceri l-a pus pe tânăr, în 2021, să semneze o serie de acte. Bucuros, acesta a semnat tot și a primit și cei 500 de euro, pe care „generosul” afacerist i-a dat drept avans pentru viitoarele sale venituri. Din acel moment însă, Marian spune că nu l-a mai văzut pe individ, așa că, auzind că o firmă importantă din Vaslui face angajări, a venit în acest județ. În prezent însă, la 3 ani distanță de la actele semnate în necunoștință de cauză, Marian Cosmin Federeciuc a aflat de la organele statului că pe numele său figurează datorii uriașe la ANAF, dar și multe alte țepe date unor firme.

Tânărul spune că, după ce a semnat acele acte, pe care nici nu le-a citit, întrucât i s-a spus că sunt simple formalități pentru ca el să devină asociat la o firmă un nume atipic „Imobil Pipera 1 SRL”, a părăsit Botoșaniul. A așteptat vreo câteva luni ca afaceristul care l-a făcut asociat să își respecte cuvântul, să îi dea locul de muncă promis, ca să aibă și el un venit constant. Văzând că nu mai vine, băiatul a venit la Vaslui, unde o mare firmă locală făcea angajări. Și aici a și rămas. Recent, spune el, fără niciun alt indiciu asupra situației, angajatorul său a primit o înștiințare de poprire a salariului lui Marian, întrucât datorează statului o sumă fabuloasă, de 1,54 milioane de lei, adică peste 300.000 euro. Abia în acel moment a aflat tânărul că, în numele său și cu semnătura sa dată atunci pe acele acte, un anume Mihai Gheorghiciuc, foarte cunoscut în zona Botoșaniului pentru numeroasele probleme cu legea, desfășurase multe activitități ilicite, în care băiatul figura drept administrator al societății „Imobil Pipera 1 SRL”.

Niște acte semnate în necunoștință de cauză au făcut ca în numele lui Marian să se dea țepe de sute de mii de lei

Habar nu avea el, care câștiga cu multă trudă un salariu cinstit la Vaslui de vreo 3000 de lei net, că în numele său, afacerisul din Botoșani care îl păcălise făcea învârteli nenumărate, lua vehicule de pe la firme de leasing, punând banii în buzunar, fără să mai achite statului dările cuvenite etc. De asemenea, nu știa că sunt țepe date diverselor firme, totul pe numele și semnătura sa. Acum nu știe ce ar mai putea face, întrucât el nu a participat la niciun proces desfășurat la Botoșani, ca să poată să spună instanței că el nu e cu nimic responsabil de fărădelegile comise de afaceristul respectiv, căci fusese păcălit cu promisiunea unui loc de muncă și cu 500 de euro. Toate citațiile pe care instanța de judecată i le-a trimis, au fost expediate la adresa de la Botoșani, unde locuia în perioada în care a semnat actele. La el, la Vaslui, nu a ajuns nimic. Nu s-a putut astfel apăra în niciun fel în fața instanței, unde ANAF-ul și alte firme creditoare și-au căutat dreptatea. Singura soluție, spun avocații, pe care Marian o mai are este să depună o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar acolo un anchetator cu suflet să îi ia în seama sesizarea și să meargă pe urmele celor care s-au folosit de numele și semnătura sa.

Ultima speranță a lui Marian este într-un procuror care să vrea să sape în acest caz și să prindă adevărații escroci

„Eu nu aș fi semnat, dar era un domn instructor de acolo, de la DGASPC Boroșani, care el a făcut toul, a intermediat, cum se zice. Și l-am întrebat, domnule instructor, eu dacă semnez aceste hârtii o să am probleme pe viitor? Și mi-a zis că nu, îmi garantează el că nu. Și eu l-am crezut. Dar nu am făcut bine. Nu am știut nimic până nu am primit această poprire. Nici de proces nu am știut, că eu am venit la muncă aici, la Vaslui. Poate dacă depun plângere la Parchet, poate voi fi ajutat să dovedesc faptul că eu nu am nicio vină”, spune, cu mâhnire, Marian Cosmin Federeciuc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. E simplu că buna ziua, e un tăntălău care a pus botul. Daca exista justitie, ar trebui sa fie lăsat copilul in pace, iar praduitorul sa zacă în pușcărie. Dar cum la noi, totul este pe invers, mă tem că fraierul va plăti. In locul lui, as pleca din țară, sau as munci cu ziua

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.