Poliţiştii caută un şofer al unei maşini închise la culoare, care, vineri a lovit o femeie pe trecerea de pietoni şi apoi a fugit u o Salvare de la Reghiu a lovit un Opel, rănindu-le uşor pe pasagerele din a doua maşină
Mai multe persoane, printre care şi o adolescentă de 14 ani, au ajuns la spital după ce au fost implicate în accidente rutiere la sfarşitul săptămanii. Astfel, pe DN 2M, Vasile P., 59 ani din comuna Reghiu, în timp ce conducea o autospecială sanitară Ford Tranzit, a intrat în în coliziune cu un Opel, pe care l-a proiectat în afara părţii carosabile. Accidentul a avut loc din cauza nerespectării distanţei de către autosanitară faţă de autoturismul condus regulamentar de Iulia S., 41 ani, din Odobeşti. În urma impactului, persoana aflată la volanul autoturismului Opel, precum şi fiica acesteia de 14 ani, pasageră pe scaunul din dreapta, au fost rănite uşor. Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul. Pe strada Cuza-Vodă din Focşani, Valeria B., 60 ani din municipiu, în timp ce traversa strada pe zebră, a fost acroşată şi accidentată uşor de către un autovehicul de culoare închisă, conducătorul auto părăsind locul faptei. Anchetatorii încearcă să dea de urma şoferului fugar, care se va alege cu dosar penal.
Şoferi neatenţi pe drumul european
Pe şoseau E 85 în apropierea localităţii Haret, Ştefan A., 29 ani din comuna Gura Văii, judeţul Bacău, aflat la volanul unui autoturism VW Passat, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia 1310, la volanul căruia se afla Vasile G., 54 ani, din Adjud, oprit regulamentar în vederea efectuării virajului la stânga. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului Dacia. Tot pe E 85, pe raza comunei Garoafa, Dănuţ S., 57 ani din Focşani, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a pasagerului Gabriel R., 57 ani din Goleşti. Constantin G., 59 ani din comuna Vanători, s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism marca Land Rover, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. (Dan CHIRIAC)