Cadavrul Doinei Găgeanu, dată dispărută în urmă cu 10 zile, a fost găsit într-o fosă septică la marginea Focşaniului u mare iubitoare de animale, femeia intrase acolo pentru a salva un căţel care a fost salvat în cele din urmă de pompieri u Doina Găgeanu era cunoscută pentru pasiunea ei de a hrăni cainii prin oraş şi era membru într-un ONG de protecţie a animalelor
Sfarşit tragic pentru o iubitoare de caini maidanezi din Focşani. Dată disparută săptămâna trecută, Asana Doiniţa Găgeanu, fostă asistenţă la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean din Focşani, a fost găsită moartă într-o fosă septică de lângă Vama Focşani după zece zile de căutări. Anchetatorii presupun că femeia a încercat să salveze un câine, s-a dezechilibrat, a căzut în fosa adancă de doi metri şi s-a înecat. Apa în interiorul fosei măsura aproximativ 40 de centimetri adancime. Doiniţa Găgeanu era cunoscută ca fiind ataşată de animalele fără stăpân, câini şi pisici, fiind implicată în acţiunile unei asociaţii de protecţie a animalelor fără stăpân din oraş. Femeia cumpăra frecvent din banii proprii granule pentru animale, după care mergea în locurile unde ştia că se adună mai mulţi câini pentru a le da de mâncare. De 10 zile însă nimeni nu mai ştia nimic de ea. Familia îngrijorată a apelat la serviciile unor detectivi particulari pentru a da de urma ei. Într-un final poliţiştii vranceni au descoperit-o într-un loc în care nu se aştepta nimeni. Fosa septică în care şi-au găsit sfarşitul este într-o zonă izolată în spatele clădirii Vămii din Focşani.
Căţelul pe care vroia să-l salveze a fost găsit viu
Cititi mai mult:
http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/96961-batrana-disparuta-din-focsani-gasita-moarta-intr-o-fosa-septica.html