spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

A început deja organizarea referendumului!

- Advertisement -

PREGÃTIRI În mai putin de douã zile de la sedinta Parlamentului, în care alesii au decis demiterea lui Traian Bãsescu, au început deja pregãtirile pentru referendumul din 29 iulie, care va consfinti sau nu aceastã decizie a fostei Opozitii. La Vaslui, a fost deja ales presedintele Biroului Electoral Judetean de Circumscriptie, în persoana judecãtorului Vasile Agafitei, fostul loctiitor al BEJ Vaslui la alegerile locale de luna trecutã. Asta cu toate cã, initial, sedinta de la Tribunalul Vaslui fusese anuntatã pentru luni, 9 iulie, ora 14.00, dar a fost devansatã cu o zi. La acest referendum vor putea vota toti cetãtenii români cu drept de vot, indiferent dacã au sau nu domiciliul stabil în circumscriptia sau sectia de votare la care se prezintã.

GRABÃ MARE La nici 24 de ore de la votul dat de parlament pentru demiterea presedintelui Traian Bãsescu, în Monitorul Oficial al României s-au publicat deja, sâmbãtã, 7 iulie seara, hotãrârile care stau la baza organizãrii referendumului de demitere a presedintelui Traian Bãsescu, inclusiv modelul buletinului de vot si al stampilei. Si dacã tot sunt doar trei sãptãmâni pânã la data la care românii sunt chemati din nou la urne, de aceastã datã pentru a hotãrî dacã-l mai vor sau nu pe Traian Bãsescu în fruntea tãrii, actualii guvernanti deja au început constituirea Birourilor Electorale Judetene de Circumscriptie. La Tribunalul Vaslui nici nu s-a mai asteptat prima zi lucrãtoare, cã s-a si tras la sorti conducerea BEJ Vaslui, presedintele organismului care va veghea asupra corectitudinii alegerilor fiind desemnat judecãtorul Vasile Agafitei. Procurorul Cristina Chiriac a fost nominalizat drept rezervã, în cazul în care Vasile Agafitei nu va accepta aceastã functie, dat fiind cã este în concediu. Interesant este cã, din purã întâmplare, Vasile Agafitei a fost loctiitorul presedintelui BEJ Vaslui la alegerile locale din 10 iunie 2012, deci are experientã.

O nouã votare

Pe data de 29 iulie, vasluienii vor fi chemati din nou la urne, împreunã cu toti românii, pentru a decide dacã sunt sau nu de acord cu schimbarea presedintelui în functie, Traian Bãsescu. De aceastã datã, spre deosebire de alegerile locale, si la fel ca la cele prezidentiale sau parlamentare, vor putea vota toti cetãtenii cu drept de vot, indiferent dacã locuiesc sau nu în circumsciptia în care au domiciliul stabil trecut în actul de identitate. Mai mult decât atât, se vor înfiinta si sectii de votare, inclusiv în gãri, autogãri sau aeropoarte, pentru ca si cei aflati în tranzit sã-si poatã exercita dreptul de vot. Si românii din diaspora vor avea ocazia sã-si facã cunoscute, prin vot, optiunile, inclusiv persoanele cu dublã cetãtenie, cum sunt foarte multi români-moldoveni de peste Prut. Chiar dacã vor fi înfiintate mult mai multe sectii de votare, cheltuielile pentru organizarea referendumului vor fi cu mult mai mici decât la alegerile locale. Asta pentru cã conducerea si membrii sectiilor vor fi renumerati pentru mai putine zile efectiv lucrate, iar costurile cu tipãrirea buletinelor de vot vor fi de circa 10-15% din cele înregistrate la alegerile locale.

Grãbiti, nevoie mare!

În mai putin de o zi, în Monitorul Oficial al României s-au publicat deja hotãrârile privind aprobarea modelului stampilelor ce vor fi folosite la birourile electorale, a modelului buletinelor de vot, al listelor electorale si al proceselor verbale care vor fi folosite la referendumul national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, dar si alte hotãrâri adoptate sâmbãtã dimineatã, si în baza cãrora se va organiza referendumul din 29 iulie. Varianta finalã a buletinului de vot va fi stabilitã de Biroul Electoral Central dupã constituirea sa, deci, cel mai probabil, în chiar primele zile ale acestei sãptãmâni.Tipãrirea buletinelor de vot se asigurã de cãtre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Regia Autonomã „Monitorul Oficial”, regie recent preluatã sub controlul guvernului. De asemenea, guvernul a decis ca Regia Autonomã „Monetãria Statului”, respectiv Compania Nationalã „Imprimeria Nationalã” – S.A, se vor ocupa de confectionarea stampilelor cu mentiunea „VOTAT” si a timbrelor autocolante.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

66 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.