spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

A început corectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională. Cum se face repartizarea acestora către profesori

- Advertisement -

EXAMEN… Corectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională a început ieri, 28 iunie, în centrele județene. Acestea nu au mai fost trimise în alte județe, așa cum se întâmpla până acum, pentru că evaluare se face digitalizat. Lucrările au fost scanate și încărcate pe o platformă, unde, apoi, profesorii intră și le corectează. „Lucrările se repartizează automat. Singura condiție pusă este ca evaluatorii să nu fie din județul de origine al candidatului. Se întâmplă tot automatizat, pentru că în bazele de date introduse apare județul, atât al elevului, cât și al profesorului evaluator și se distribuie aleator. Aceeași lucrare poate fi trimisă în două colțuri diferite ale țării, pentru că platforma nu distinge și acesta este un lucru bun. Nu poate să ajungă în niciun caz în județul de origine al candidatului, pentru că aceasta era și logica pentru care duceam lucrările dintr-un județ într-altul”, a explicat secretarul de stat Sorin Ion.

Fiecare lucrare este evaluată de către doi profesori evaluatori, selectați cu prioritate, dintre profesorii care au urmat Programul de formare continuă în vederea constituirii Corpului de profesori evaluatori pentru examenele si concursurile nationale (CPEECN). „Evaluatorul vede pe ecranul calculatorului lucrarea și pe o treime a ecranului o să vadă baremul digital unde introduce punctajele. Pe parcursul evaluării nu poți greși, în sensul că dacă un subiect este punctat cu maximum cinci puncte, nu o să poți pune niciodată șase, pentru că nu poți trece mai departe. Ai aceste limitări”, a adăugat Sorin Ion.

O lucrare poate fi corectată și de opt profesori diferiți

De asemenea, acesta a explicat că, la final, platforma compară notele date de cei doi profesori. Dacă diferența este mai mare de un punct, platforma identifică diferența și trimite imediat lucrarea la alți doi profesori evaluatori în alte colțuri ale țării. Dacă și următoarele două note sunt diferite, atunci „se elimină cea mai mare și cea mai mică și se face media dintre notele rămase. O procedură care, de altfel, este valabilă și la corectarea clasică. Oricât ar fi de probabilă o greșeală, în cele din urmă, după patru evaluări, se va obține cu siguranță nota cea mai apropiată de realitate. Mai mult decât atât, în cazul contestației, procesul se reia. Deci, până la urmă, o lucrare poate să ajungă să fie corectată de opt profesori diferiți”, a explicat secretarul de stat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.