spot_img
10.8 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

A făcut o depăşire imprudentă cu maşina pe care o conducea băut şi a ucis o consăteancă

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 68 de ani din Tişăuţi şi-a pierdut viaţa după a ce fost lovită de o maşină condusă de un consătean care se urcase băut la volan.
Accidentul de circulaţie s-a produs miercuri, la orele prânzului, pe o stradă din Tişăuţi, după o depăşire imprudentă efectuată de şoferul care a lovit-o pe femeie.
Mihai Florin Curcă conducea o Dacia Logan, iar la un moment dat a depăşit un VW Golf care circula în aceeaşi direcţie, numai că nu şi-a mai putut controla maşina. Dacia a lovit-o pe femeia care mergea regulamentar pe marginea părţii carosabile. Femeia a fost dusă imediat la spital, dar cu toate eforturile medicilor, după trei ore de la producerea accidentului s-a constatat decesul.
Poliţiştii care s-au deplasat la locul faptei i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii şoferi, atât pe cel care a provocat accidentul, cât şi pe cel care se afla în maşina care a fost depăşită.
Deşi era abia ora 11.00, spre stupoarea generală, s-a constatat că ambii şoferi consumaseră băuturi alcoolice. Şoferul din maşina care a fost depăşită avea 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce în cazul lui Mihai Florin Curcă aparatul a indicat 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferului care a provocat accidentul mortal i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-04-28/A-facut-o-depasire-imprudenta-cu-masina-pe-care-o-conducea-baut-si-a-ucis-o-consateanca

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.