spot_img
spot_img
1.1 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

A explodat bomba la AUR Vaslui. S-a aflat secretul murdar al deputatei Raisa Enachi

- Advertisement -
INCREDIBIL… Membrii AUR Vaslui sunt revoltați de când au aflat că cel care manevrează partidul la Vaslui, Ion Filimon, care este și concubinul deputatei Raisa Enachi, este condamnat penal în R. Moldova la 8 ani de închisoare pentru escrocherie și falsificare de înscrisuri oficiale

PREMIERĂ… Raisa Enachi este parlamentat AUR în județul Vaslui și are luări de poziții foarte virulente la adresa Guvernului, a Consiliului Județean Vaslui și a altor instituții. Pozează într-un om al dreptății, este necruțătoare cu „corupții și hoții din administrația publică centrală și locală” și în multe ipostaze dă și sfaturi atât electoratului cât și factorilor decizionali din comunitate. În permanență, postările ei sunt preluate de Ion Filimon, pe care toți membrii AUR din județ îl consideră un soi de lider al partidului la Vaslui. Cum a ajuns Raisa Enachi să candideze la Vaslui, cine este de fapt aceasta, dar mai cu seamă cine este acest Ion Filimon care folosește însemnele AUR Vaslui în postările de pe FB, sunt întrebări pe care mulți vasluieni și le pun, mai ales de când AUR urcă fulminant în sondaje și în 2024 este posibil să fie al doilea sau al treilea partid în topul alegerilor. Vremea Nouă a reușit să stea de vorbă cu Ion Filimon și a aflat în exclusivitate răspunsul la întrebarea care stă pe majoritatea buzelor membrilor AUR Vaslui și anume dacă acest individ este dat în urmărire națională în R. Moldova și ce legătură are cu Raisa Enachi? „Eu nu am functie de conducere (n.r. în partid la Vaslui), dar am un cuvânt de spus! Nu suntem în același partid, noi avem și un copil, că suntem împreună”. Declarația este una halucinantă și arată că la Vaslui partidul de fapt este condus în familie, dar aceasta are probleme serioase cu legea, dar și cu morala. Problema mare este că Ion Filimon, „concubinul” Raisei Enachi, este condamnat în R. Moldova la 8 ani închisoare pentru escrocherie și falsificare de înscrisuri oficiale. Acesta se apără și spune că a fost lucrat și că este o victimă a jocurilor politice din țara vecină.

Ion Filimon se erijează în președintele de facto al AUR Vaslui, iar în restul timpului se pare că are o afacere în București, unde este și concubina sa, deputata Raisa Enachi, cu care are și un copil, cel puțin așa declară acesta. E basarabean, are cetățenie română din 2002 și s-a hotărât în 2020 să intre în AUR, motivat de „toate porcăriile care se întâmplau cu pandemia”. Când s-a înscris, a aflat că sunt județe în care nu are cine să organizeze o filială AUR și a hotărât că poate să-și rupă două-trei zile pe săptămână pentru a merge într-un județ din Moldova. „Mie mi-a căzut Vasluiul, ca la o tragere la sorți”, spunea Ion Filimon în 2020, în mass media. La Vaslui, Filimon a încercat mai întâi să caute candidați din mediul de afaceri, capabili să se susțină financiar în campania electorală. „Toți m-au refuzat, nici nu voiau să discute. Primul care mă căuta, îl puneam pe listă! Așa ne-am completat candidații!”, povestestea tot în 2020. Ion Filimon admite că, în fața acestei dificultăți de a găsi oameni dispuși să candideze pentru Parlament, a trecut-o în capul listei pentru Camera Deputaților pe jurista de la propria firmă, care de fapt era concubina sa cu care avea un copil. AUR a obținut 12,6% în județul Vaslui, iar Raisa Enachi este acum deputat în Parlamentul României.

Cum a ajuns urmărit național Ion Filimon și ce acuzații i se aduc peste Prut

Conform datelor din dosarul penal în care a fost judecat și condamnat în Republica Moldova, Filimon Ion Ion, născut la 03.12.1964, este originar din satul Cărpineni, raionul Hâncești și domiciliat în mun.Chișinău. Este cetățean al RM. „Prin sentința Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, din 10.04.2013, Filimon Ion a fost recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(5) Cod Penal, în baza acestei legi fiindu-i urnită o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis (…). Potrivit rechizitoriului, este învinuit pentru faptul că: în luna decembrie 2005, Filimon Ion, urmărind scopul însușirii bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul procurării, a primit cu drept de folosință de la M.B automobilul de model „Mercedes – Benz E 220”, cu nr. C GN 49, convenind să achite prețul acestuia în sumă de 14 000 Euro într-o perioadă de 2 ani, după care să perfecteze actele privind transmiterea dreptului de proprietate a automobilului în cauză. Pentru a-și realiza intenția sa criminală, Ion Filimon este învinuit de faptul că a confecționat și deținut o procură din 11 aprilie 2005, în care a făcut înscrisuri false, mai precis a contrafăcut semnătura mandatarului D. B. și a făcut înscrisuri false, precum că procura dată este autentificată de notarul T. B. și înregistrată cu nr. 3587, contrafăcând în acest sens semnătura și ștampila ultimei. Tot el, Filimon Ion, la 29 iulie 2005, aflându-se în incinta Centrului de înmatriculare a transportului auto a Direcției principale înregistrare a transportului și calificare a conducătorilor auto fără știrea și acordul proprietarului de facto al automobilului de model „Mercedes – Benz E 220”, M.B., făcând uz de procura falsă menționată mai sus, a prezentat-o în automagazinul SRL „Autostrada”, în baza căreia s-a perfectat factura „INVOICE” din 29 iunie 2005 și în baza căreia automobilul de model „Mercedes – Benz E 220” a fost scos de la evidență și înstrăinat contra sumei de 6 000 Euro, iar suma de bani încasată a însușit-o, cauzându-i părții vătămate M. B. un prejudiciu material în proporții deosebit de mari în urnă totală de 14 000 Euro, ceea ce constituia suma de 228 930 Iei (conform ratelor oficiale de schimb a BNM pentru luna ianuarie a anului 2005, un euro – 16,3522 lei). Astfel, organele de urmărire penală au calificat acțiunile inculpatul Filimon Ion ca escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de încredere cu cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari. Prin urmare, prin totalitatea probelor cercetate, instanța de judecată consideră vina inculpatului Filimon Ion deplin dovedită și încadrează acțiunile lui, potrivit elementelor constitutive: „escrocherie, adică dobândirea ilicită a bunurilor altor persoane prin înșelăciune și abuz de încredere, cu cauzarea de daune materiale în proporții deosebit de mari”. Filimon Ion se recunoaște vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de codul penal și se aplică o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare, cu ispășirea în penitenciar de tip închis”, este sentința din dosarul lui Ion Filimon, emisă de magistrații moldoveni. Cum Ion Filimon a plecat din Republica Moldova în timpul procesului și nu s-a mai întors, acum el figurează la Frontiera R.Moldova ca fiind dat în urmărire națională.

Explicațiile liderului AUR din Vaslui

DECLARAȚIE… În discuția avută cu Ion Filimon, acesta recunoaște că este dat în urmărire națională și spune că totul este un fel de răzbunare a unor oameni din Republica Moldova, pe el. „Eu nu conduc niciun partid, ca să fie clar! Eu ajut, este o diferență! Ca să conduci, trebuie să ai niște criterii de îndeplinit, iar eu nu le am pe toate! Dar pot să-mi spun o părere, pentru că am umblat prin județ, am căutat oameni care să conducă partidul acesta. Dar nu prea vor să-și asume conducerea, toți stau comozi și așteaptă 2024. Deci eu nu am funcție de conducere, dar am un cuvânt de spus! Pentru că eu i-am adus pe cei care acum conduc partidul. Ca atare, vin împreună cu doamna deputat Raisa să vedem dacă este nevoie de ajutor. Da, sunt urmărit național în Republica Moldova, am recunoscut asta din prima secundă în care am intrat pe ușa partidului nostru. Le-am zis <<băi băieți, eu am o problemă și nu pot trage partidul în jos pentru o cauză de nimic pe care o am în Republica Moldova>>. Am încercat să rezolv problema, dar justiția moldovenească să știți, este de genul că fără bani nu rezolvi nimic. Asta este felul de a funcționa justiția acolo: îți crează o problemă, pe care tot tu trebuie să o rezolvi cu bani, înțelegeți? Te deposedează de avere, cum am pățit eu, după ce am plecat din Republica Moldova numai cu hainele de pe mine și după aceea se încep a fi trimise tot felul de <<săgeți>>. Ba că trebuie 10.000 de euro, ba 14.000 de euro, ba 30.000 de euro… Cinci instanțe europene le-au refuzat extrădarea mea! Am fost reținut și judecătorii toți închideau dosarul și îmi ziceau <<Băi Ioane, pleacă în treaba ta, că aici în dosarul acesta nu-i nimic clar!>>. Faptul că unii colegi sau foști colegi de exemplu își acoperă incompetența fluturând problema mea, care pe mine m-a marcat în viață, eu nu mi-am văzut copiii 13 ani, spune multe! Numai eu știu ce înseamnă să fii hărțuit, alungat, flămând … Noi, cei din AUR, suntem oameni cu scaun la cap și activăm cu bun simț. Organizația județeană Vaslui AUR este una dintre cele mai pașnice. Avem 1.400 de membri la Vaslui. Sunt 5 coordonatori, în toate cele 5 orașe. Nu conduc eu partidul, fiecare coordonator este ajutat de mine, dar cu credință, decență și sinceritate”, a precizat Ion Filimon.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Unii din membrii AUR Vaslui au probleme grave la mansarda. Sunt buni ca dau bani la partid. Sunt duplicitari si manipuleaza josnic Caracterul lor de animal de prada miroase greu a gunoi.

  2. Familia tradițională și credincioasă trâmbițată de HAUR. El un infractor și un laș, dă țepe semenilor lui, își părăsește familia și se cuplează cu una cu 15 ani mai tânără. Ea o petardă care îi trântește un copil, distrugând astfel complet familia lui, lasănd copiii din familia lui să crească fără tată.
    Ăștia sunt modelele și reprezentanții poporului pe care ar trebui să le urmăm și în care ar trebui să ne încredem?

  3. Vasluienii nu-si pun nici un fel de intrebari despre acesti oameni ! Se lasa prostiti , la intamplare, de toti impostorii, infractorii si incultii 🙁

  4. Pentru bobor chestiile astea sunt frecții.
    La modul general,nu doar la ăștia
    Românul are o mentalitate de vită religioasă, lui să-i promiți ceva și nu mai contează nimic, nici ce fel de persoane sunt, nici în ce fel de anturaje se învârt, nici că nu fac nimic, doar mesajul are importanță pentru ei

  5. ,;Marmota învelea ciocolata” e grup infraxtio al organizat și pe deasupra și transfrontalier….
    Când bietul Lipsa Bogdan candida la locale(2020) pentru Aur la municipiul Barlad își punea toată agoniseala lui taică-său la dispoziția partidului, ca mai apoi la parlamentare sa i se ceară o suma de 10 000 euro pentru a fi în capul listei(eligibil).. .pentru romanii cu IQ-ul mic Aur e tot ce si-au dorit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.