Bani sau familie? Aceasta este, se pare, dilema dramatica a omului modern. Cind mai toata lumea viseaza la o slujba buna in vestul Europei, exista si unii care renunta la asa ceva pentru a munci pe o leafa modesta la stat, in Romania. „Nu ne place Franta”, motiveaza medicul
Catalina Moldovanu (foto), recent intoarsa de la Lille impreuna cu sotul si cei doi copii. Desi acolo a lucrat intr-un mediu universitar, ieseanca recunoaste ca a fost afectata si de altceva: „Acolo ramii pentru totdeauna un strain”. Totodata, tinara spune ca a avut de ales intre cariera si bani, pe de o parte, si familie, pe de alta, si a preferat-o pe ultima. Experienta Catalinei, povestita pe larg in paginile „Ziarului de Iasi”, poate fi un excelent ghid pentru multi dintre cei care vad doar avantajele plecarii din tara.
Intr-o perioada in care tot mai multi medici aleg sa renunte la posturile pe care le au in spitalele iesene si prefera sa plece in strainatate la munca, sint medici care se intorc in unitatile medicale iesene. Dr. Catalina Moldovanu a fost plecata timp de un an si patru luni in Franta. Scopul declarat a fost acela de a-si termina doctoratul dar, avind in vedere faptul ca a mers cu ea intreaga familie, a luat serios in calcul varianta stabilirii definitive acolo. Dupa mai bine de un an insa, intreaga familia s-a intors in tara. „Copiilor mei nu le-a placut in Franta. Am decis ca pentru mine este mai importanta familia decit locul de munca”, motiveaza dr. Moldovanu.
Le lipseau prietenii de acasa, de la Iasi
Catalina Moldovanu este, de altfel, unul din putinii medici ieseni care au ales sa se intoarca in tara in loc sa ramina intr-un spital din strainatate. A plecat in nordul Frantei, intr-un spital de linga orasul Lille, in luna mai a anului 2009. Cu ea au mers atit sotul, de profesie tot medic, cit si cei doi copii, o fata de 15 ani si un baiat de 11 ani, care au ajuns insa in Franta mai tirziu. Plecarea s-a facut cu acordul Universitatii de Medicina
si Farmacie „Gr.T.Popa”, unde dr. Moldovanu este asistent universitar, si al Spitalului „Sf. Spiridon”, unde are integrarea clinica. „Primul gind cu care am plecat a fost sa-mi termin doctoratul. Insa am vrut sa am si o experienta noua, sa vad cum se lucreaza acolo, cum e sistemul, si, daca familia noastra s-ar fi simtit bine, n-am exclus gindul raminerii”, a declarat dr. Moldovanu. Aventura franceza s-a terminat insa dupa mai putin de un an si jumatate, motivele intoarcerii in Iasi fiind strict personale. Cei doi copii si-au dorit revenirea in Iasi, la prietenii si cunoscutii carora le-au simtit lipsa pe durata sederii in Franta. „Marturisesc ca nici eu, intr-o oarecare masura, nu m-am simtit bine, in sensul in care ramii intotdeauna un strain. Viata
este complexa si complicata absolut oriunde si, in fond, e o chestiune de optiune individuala. Depinde daca iti doresti foarte mult doar cariera si bani sau daca doresti sa ai si viata personala. Nu sint un exponent al unei generatii, am ales doar ceea ce am crezut ca este mai bine pentru familia mea”, a mai spus medicul cardiolog.
Partea administrativa functioneaza mai bine
Dr. Moldovanu a fost tot timpul apropiata de copiii
sai si nu a trecut vreodata o zi in care sa nu-i vada. Si permanent au reusit sa gaseasca timp sa-l petreaca impreuna. Acest lucru s-a schimbat insa in Franta. Programul de lucru de acolo nu permitea familiei sa se intilneasca decit pentru putin timp seara, lucru cu care n-au reusit sa se obisnuiasca nici copiii, nici parintii. „A fost dificil pentru noi sa nu ne mai intilnim decit seara. Stilul de viata
este complet diferit, dupa parerea mea acolo familia conteaza mai putin, munca fiind pe primul plan. Mie-mi place sa muncesc, dar nu sa-mi sacrific familia pentru asta. In Franta, casa serveste doar pentru dormit. Pentru noi, care sintem apropiati si am impartasit foarte multe momente impreuna, n-a fost o idee foarte buna sa raminem acolo”, a mai adaugat dr. Moldovanu. Principalul scop al plecarii in Franta a fost insa realizat si lucrarea de doctorat a fost finalizata cu succes. Un ajutor destul de mare in acest sens a fost reprezentat si de faptul ca partea administrativa functioneaza mai bine in Franta decit la noi. „Nu trebuie sa faci nenumarate hirtii, sa-ti folosesti relatiile personale, sa dai telefoane si sa te rogi de colegii tai doctori sa rezolve o urgenta sau o situatie de lucru. Lucrurile sint asezate pe fagasul lor, lumea stie ce are de facut si totul decurge firesc. Aici trebuie sa te folosesti de relatiile personale, sa te rogi de un coleg sa te ajute ca sa poti rezolva o situatie de lucru”, a precizat medicul cardiolog. De altfel, medicii care pleaca in strainatate acuza lipsurile din sistemul sanitar romanesc, care in momentul de fata sint foarte multe si foarte grave. Sint din ce in ce mai multe cazuri in care medicii trebuie sa ingrijeasca pacientii doar cu strictul necesar, cu putine medicamente
si cu aparatura insuficienta. „Se doreste sa se faca performanta, insa asta cu miinile goale. Desi sintem foarte buni la a ne descurca cu un minim de tehnologie
, doar cu stetoscopul e un pic cam greu”, a adaugat dr. Moldovanu. Medicul spune ca in strainatate nu esti pus in situatia sa nu ai medicamente sau aparatura necesara pentru o investigatie anume.
„La noi exista un atasament al pacientului fata de medic pe care nu l-am regasit in Franta”
Desi medicii romani au o reputatie foarte buna in strainatate, nu de putine ori auzindu-se de descoperiri importante sau operatii in premiera efectuate de medici romani, cei care au muncit in strainatate nu s-au simtit niciodata acasa acolo. „Intr-un fel este un handicap sa fii strain acolo, trebuie sa te straduiesti mai mult decit ceilalti sa arati ca-ti meriti locul”, declara medicul. De altfel, diferente mari sint si in ceea ce priveste relatia medicului cu pacientii sai. Medicii spun ca, desi pacientii sint mai educati din punct de vedere medical, in strainatate le lipseste un anume atasament pe care pacientul iesean il manifesta pentru medicul sau. „La noi exista un atasament al pacientului fata de medic, pe care nu l-am regasit in Franta. Acolo relatia pacient-medic este mai impersonala. Medicul este o persoana platita pentru niste servicii, greu apare o legatura intre el si pacient. La noi sistemul nu asigura un cadru de functionare prea bun, asa ca relatiile interumane devin mai importante”, a precizat dr. Moldovanu. Desi spitalul in care a lucrat in Franta avea peste o mie de paturi si era mai mare decit Spitalul „Sf. Spiridon”, dr. Moldovanu avea zilnic mai putini pacienti decit are aici, astfel ca fiecarui pacient ii era alocat mai mult timp decit are parte bolnavul
iesean.
„M-am intors la un salariu mizerabil”
In ciuda faptului ca experienta din Franta i-a fost de mare ajutor, dr. Moldovanu este hotarita sa nu mai repete experienta atita timp cit despartirea de copiii sai ii va afecta negativ pe acestia. Copiii nu s-au simtit bine in Franta, le-au lipsit prietenii din Iasi, activitatile extrascolare. „Sint la o virsta la care mi-e greu sa renunt la tot ce am obtinut prin munca, iar adaptarea in alta tara inseamna sa renunti la tot ce ai fost pina atunci. Eu n-am fost dispusa sa fac asta. Chiar mi-a lipsit tara, mi-a lipsit limba, mi-a lipsit familia mea obisnuita. Daca era vorba doar de motivatia financiara trebuia sa ramin permanent acolo, dar am preferat sa am si o viata personala si de familie. De asta m-am intors la un salariu mizerabil”, a adaugat medicul. „Sint putini cei care se intorc din strainatate, pentru ca vin de la conditii mai bune la conditii mai proaste. Cei care se intorc fac asta doar din considerente personale”, este de parere prof.dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania. El a estimat ca, la Iasi, ar fi vorba de sub cinci cazuri de medici.
ziaruldeiasi.ro