Peste o sută de avioane şi elicoptere au participat la cel mai mare show aerian din România, sâmbătă, la Aeroportul Băneasa, vedetele mitingului aviatic fiind două dintre cele mai faimoase formaţii de acrobaţie aeriană din lume, Frecce Tricolori şi Turkish Stars.
Prezentat de organizatori drept cel mai mare show aerian ce a avut loc vreodată în România, mitingul aerian a adus cîteva zeci de mii de spectatori în incinta aeroportului. Celebrând o sută de ani de istorie aeronautică a Aeroportului Băneasa, spectacolul aviatic a reunit, în premieră pentru Bucureşti, două dintre cele mai faimoase formaţii de acrobaţie aeriană din lume, Frecce Tricolori şi Turkish Stars.
Avioanele României au deschis mitingul, evoluând în formaţie sau solo. Au urmat vedetele show-ului, formaţiile Frecce Tricolori şi Turkish Stars, dar şi alte nume din elita acrobaţiei aeriene mondiale. Încrucişările periculoase, loopingurile de mare efect, virajele şi picajele au dat emoţii spectatorilor.
Acrobaţii cu planorul, lansare de paraşutişti din lotul naţional, evoluţia unui bombardier B 25 – Flying Bulls, exerciţiu de Poliţie Aeriană, zbor cu Boeing 737 al Tarom, formaţie de două YAK 52, MIG 21, IAR 99 – Forţele Aeriene Române, au fost atracţii ale primei zile a show-ului aerian.
Spectatorii prezenţi în număr foarte mare la Aeroportul Băneasa au putut asista atât la zborurile de agrement şi demonstraţii de aeromodele, cât şi la spectacole de muzică şi divertisment.
Bucharest International Air Show (BIAS 2012) are loc sâmbătă şi duminică, pe Aeroportul Băneasa – „Aurel Vlaicu”.
În cele două zile, Aeroportul Băneasa găzduieşte prima expoziţie de aviaţie generală din România – General Aviation Exhibition, unde sunt expuse diferite tipuri de aeronave, de la avioane ultrauşoare la business jet-uri.
Frecce Tricolori reprezintă Forţele Aeriene ale Italiei şi este cea mai mare formaţie de acrobaţii aeriene, evoluând cu zece aeronave, la o viteză de aproape 900 de kilometri pe oră. Piloţii au cel puţin 750 de ore de zbor pe un avion cu reacţie.
Echipa de acrobaţii aeriene Frecce Tricolori a fost formată în 1961, ca o formaţie de tip militar, fiind originară din nord-estul Italiei, provincia Udine. Cunoscută drept cea mai mare formaţie de acrobaţii aeriene din lume, echipa utilizează aeronave cu două locuri de tipul Aermacchi MB-339-A/PAN, executând acrobaţii în formaţie de nouă aeronave şi una solo, cu o viteză de peste 898 km/h, la nivelul mării.
Turkish Stars face parte din Forţele Aeriene ale Turciei şi este unica formaţie din lume care evoluează cu opt avioane de luptă supersonice. Trupa a obţinut statutul de escadrilă în 1993 şi este considerată cea mai tânără echipă supersonică de acrobaţii aeriene din lume. Forţele Aeriene Turceşti au înregistrat primele succese odată cu primele acrobaţii aeriene oficiale, desfăşurate în 1926.
Bucharest International Air Show& General Aviation Exhibition(BIAS 2012) este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti îşi propune ca Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition să devină un eveniment emblematic pentru România, aşezând Bucureştiul pe harta internaţională a evenimentelor din domeniul aviatic.
www.mediafax.ro