spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Colegiul Unirea intră în reabilitare

- Advertisement -

Sediul Colegiului Naţional „Unirea“, în care învaţă 799 elevi, va intra în reabilitare, cu fonduri de la Uniunea Europeană, în proporţie de 85 la sută. „Reabilitare, modernizare şi dotări – Colegiul Naţional Unirea- Focşani” este denumirea proiectului, care este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Obiectivul proiectului este „îmbunătăţirea calităţii infrastructurii în educaţie prin reabilitare, modernizare şi dotare a Colegiului Naţional Unirea din Municipiul Focşani, în scopul asigurării unui proces educaţional la standarde europene“.

Valoarea totală a proiectului este de 6.213.344,76 lei, din care 85 la sută, respectiv 4,057 milioane lei, reprezintă contribuţia europeană, 13 la sută, adică peste 620 de mii de lei, de la bugetul naţional şi 2 la sută, respectiv peste 95 de mii de lei, din bugetul local. Durata de execuţie este de 15 luni, termenul limită de finalizare a lucrărilor fiind 6 septembrie 2013. „Rezultatele obţinute în urma implementării proiectului «Reabilitare, modernizare şi dotări – Colegiul Naţional Unirea – Focşani» vor aduce beneficii elevilor, cadrelor didactice cât şi comunităţii locale şi societăţii, contribuind astfel la ridicarea valorii actului educaţional“, se arată într-un comunciat al Primăriei Municipiului Focşani.

www.monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.