Fostul prim-ministru Adrian Năstase şi-a pierdut calitatea de membru al PSD în momentul în care a primit sentinţa de condamnare definitivă, potrivit statutului partidului, a declarat premierul Victor Ponta, presei spaniole.
„Eu respect deciziile instituţiilor, însă este un moment dificil pentru mine şi pentru partidul meu. Cu Năstase, am intrat în NATO şi s-au încheiat negocierile cu UE, ne amintim de multe momente pozitive”, a declarat Ponta, informează, joi, cotidianului El Pais, potrivit Agerpres.
Totodată, premierul Ponta a spus că a remarcat situaţii similare, precum condamnarea lui Adrian Năstase pentru finanţarea ilegală a partidului în timpul unei campanii electorale, şi în alte ţări europene.
„Probabil, modul de finanţare a campaniilor reprezintă o problemă în toate democraţiile”, a apreciat Victor Ponta.
www.antena3.ro