Se pare că în cadrul USL Vrancea, Săpunaru nu l-a înştiinţat pe Oprişan de “curtea” pe care PNL i-a făcut-o Sorinei Plăcintă u “e o decizie foarte proastă”, spune Oprişan u “este apropiată de PNL”, a replicat Săpunaru u senatorul Sorina Plăcintă şi-a anunţat plecarea din PDL la tribuna Senatului, ieri dimineaţă
Şi-a început mandatul în Parlamentul Romaniei în curtea PDL, dar îl încheie în tabăra PNL. Sorina Plăcintă a făcut publică ieri, de la tribuna Senatului, decizia de a demisiona din PDL şi de a se înscrie în PNL, după o perioadă în care pedeliştii păreau că nu o mai vor în partid. Gestul vine la puţin timp după ce senatorul de Vrancea, care acum doi ani a plecat din PDL Vrancea pentru a fi prim-vicepreşedinte la PDL Bucureşti, a fost surprinsă plangand în Parlament, la moţiunea de cenzură care a darămat Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Atunci Sorina Plăcintă anunţase că va vota moţiunea şi a fost văzută în aceeaşi bancă cu deputatul PNL de Dumitreşti, Nini Săpunaru. De atunci zvonurile plecării sale din PDL au fost tot mai puternice, însă se pare că Plăcintă a preferat să treacă alegerile locale pentru a schimba carnetul de partid. La “plansul din Parlament”, Sorina Plăcintă a fost văzută discutand tensionat cu Elena Udrea, pe atunci colega sa de conducere la PDL Bucureşti. Surse politice de la Bucureşti susţin că tabăra actualei puteri, a USL, se va întări în Parlament şi cu alte “achiziţii” de la PDL. Senatorul Sorina Plăcintă nu a putut fi contactată ieri pentru a comenta înscrierea în PNL, însă a declarat pentru o televiziune centrală că speră să găsească în PNL un mediu mai bun de colaborare pentru a sprijini mediul de afaceri, în contextul globalizării. De asemenea, nici foştii săi colegi din PDL Vrancea nu au răspuns apelurilor mass media.
Lui Oprişan nu-i convine că Plăcintă e în PNL
Sorina Plăcintă şi venirea sa de la PDL la PNL constituie încă un motiv pentru disensiuni în cadrul USL Vrancea. Marian Oprişan, preşedintele PSD, a reacţionat dur la ştirea potrivit căreia senatorul PDL a plecat din tabăra democraţilor pentru a se înscrie în cea a liberalilor. Oprişan i-a transmis lui Nini Săpunaru, şeful PNL Vrancea şi colegul său de alianţă în USL, “să se spele cu Sorina Plăcintă pe cap!”. “E decizia PNL, în raport cu opinia publică vor fi sancţionaţi. Populaţia să se supere pe PNL, nu pe PSD. Atat îi duce capul! Este o decizie proastă, foarte proastă! Pană acum au ţinut (n.r. PDL) populaţia în jaf, au luat fonduri europene POS DRU, au făcut patinoare pe care nu se dă nimeni şi alte scandaluri. A plecat pentru că se scufundă corabia”, ne-a spus Marian Oprişan. Baronul a completat că Nini Săpunaru nu l-a anunţat că o va primi pe Sorina Plăcintă în PNL. “Nu am avut discuţii cu PNL pentru această abordare. Să fie sănătoşi”, a completat Oprişan.
Săpunaru: “Plăcintă e mai apropiată de PNL decat de PSD”
La randul său, deputatul PNL Nini Săpunaru ne-a precizat că este prematur să se discute despre implicarea Sorinei Plăcintă în PNL Vrancea. Acesta spune însă că Plăcintă a fost mai apropiată de PNL decat de PSD şi recunoaşte că el este amfitrionul venirii senatorului în tabăra liberalilor. Spune însă că este pretenţios şi nu l-ar primmi în partid pe Alin Trăşculescu, de exemplu, dacă ar vrea să vină în PNL. Săpunaru a explicat că la Senat sunt multe proiecte care au nevoie de sprijinul şi votul Sorinei Plăcintă. “Sorina Plăcintă a ales PNL pentru că este mai apropiată de PNL decat de PSD. Vom discuta şi despre implicarea Sorinei Plăcintă în PNL Vrancea, dar nu acum, este totuşi devreme. Orice om care vine alături de noi, este un sprijin. Nu avem să-i reproşăm foarte multe, mai ales că din conducerea PDL Vrancea s-a retras de acum 2 ani”, ne-a spus şi Nini Săpunaru. De altfel, senatoarea Sorina Plăcintă şi deputatul Nini Săpunaru au fost ţintele unor bileţele extrem de critice care au fost răspandite în urmă cu ceva timp pe Valea Ramnicului, cei doi fiind puşi la zid de PSD ca fiind vinovaţi pentru dezastrul infrastructurii din zonă.
Se întăreşte Săpunaru cu Plăcintă în faţa baronului?
Sorina Plăcintă a declarat în repetate randuri că nu ar mai intenţiona să candideze în toamnă şi că se va ocupa de afaceri. Însă, se prea poate ca Săpunaru să se gandească la o întărire a PNL în faţa lui Oprişan cu bătaie la alegerile parlamentare din toamnă. Pierderea unor primari în colegiul Dumitreşti nu pică tocmai bine în calculul politic al deputatului liberal. Se ştie că între liberal şi Sorina Plăcintă relaţiile n-au fost atat de tensionate ca cele dintre Plăcintă şi Oprişan. Se prea poate însă ca plecarea senatorului la PNL să fie şi o încercare a sa de a-l apăra pe fiul rebel Andrei Plăcintă, care a avut probleme în justiţie. Sorina Plăcintă a fost pentru cateva luni şi ministru al Tineretului şi Sportului din partea PDL, tocmai de aceea plecarea sa îi doare pe liderii vechi din PD.
UPDATE! Exclusiv! Oprişan către Săpunaru: “să te speli cu Sorina Plăcintă pe cap!”
se pare că în cadrul USL Vrancea, Săpunaru nu l-a înştiinţat pe Oprişan de “curtea” pe care PNL i-a făcut-o Sorinei Plăcintă u “e o decizie foarte proastă”, spune Oprişan u “este apropiată de PNL”, a replicat Săpunaru
Sorina Plăcintă şi venirea sa de la PDL la PNL constituie încă un motiv pentru disensiuni în cadrul USL Vrancea. Marian Oprişan, preşedintele PSD, a reacţionat dur la ştirea potrivit căreia senatorul PDL a plecat din tabăra democraţilor pentru a se înscrie în cea a liberalilor. Oprişan i-a transmis lui Nini Săpunaru, şeful PNL Vrancea şi colegul său de alianţă în USL, “să se spele cu Sorina Plăcintă pe cap!”. “E decizia PNL, în raport cu opinia publică vor fi sancţionaţi. Populaţia să se supere pe PNL, nu pe PSD. Atat îi duce capul! Este o decizie proastă, foarte proastă! Pană acum au ţinut (n.r. PDL) populaţia în jaf, au luat fonduri europene POS DRU, au făcut patinoare pe care nu se dă nimeni şi alte scandaluri. A plecat pentru că se scufundă corabia”, ne-a spus Marian Oprişan. Baronul a completat că Nini Săpunaru nu l-a anunţat că o va primi pe Sorina Plăcintă în PNL. “Nu am avut discuţii cu PNL pentru această abordare. Să fie sănătoşi”, a completat Oprişan.
Săpunaru: “Sorina e mai apropiată de PNL decat de PSD”
La randul său, deputatul PNL Nini Săpunaru ne-a precizat că este prematur să se discute despre implicarea Sorinei Plăcintă în PNL Vrancea. Acesta spune însă că Plăcintă a fost mai apropiată de PNL decat de PSD şi recunoaşte că el este amfitrionul venirii senatorului în tabăra liberalilor. Săpunaru a explicat că la Senat sunt multe proiecte care au nevoie de sprijinul şi votul Sorinei Plăcintă. “Sorina Plăcintă a ales PNL pentru că este mai apropiată de PNL decat de PSD. Vom discuta şi despre implicarea Sorinei Plăcintă în PNL Vrancea, dar nu acum, este totuşi devreme. Orice om care vine alături de noi, este un sprijin. Nu avem să-i reproşăm foarte multe, mai ales că din conducerea PDL Vrancea s-a retras de acum 2 ani”, ne-a spus şi Nini Săpunaru. De altfel, senatoarea Sorina Plăcintă şi deputatul Nini Săpunaru au fost ţintele unor bileţele extrem de critice care au fost răspandite în urmă cu ceva timp pe Valea Ramnicului, cei doi fiind puşi la zid de PSD ca fiind vinovaţi pentru dezastrul infrastructurii din zonă. (Iulia CREŢU)
Ora 12.00: Sorina Plăcintă a demisionat din PDL şi se înscrie în PNL
Senatorul era nemulţumit de atitudinea unor colegi din partid, potrivit mai multor declaraţii făcute în ultima vreme, însă se pare că are interese de afaceri care o aduc alături de noua putere PSD/PNL
Senatorul Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului, şi-a anunţat astăzi demisia din grupul parlamentar democrat-liberal şi trecerea la grupul PNL din Senat. „Vă anunţ că începând de astăzi încetez activitatea în grupul PDL şi voi activa în grupul PNL”, a anunţat Sorina Plăcintă de la tribuna Senatului, la începutul şedinţei de plen. În 27 aprilie, la dezbaterea moţiunii de cenzură în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu, senatorul PDL Sorina Plăcintă, despre care s-a afirmat încă de atunci că ar urma să plece la PNL, a avut o discuţie, într-o bancă din plen, cu Elena Udrea, Plăcintă plângând şi spunând: „Nu mai pot”.Ulterior, atât liderul PSD, Victor Ponta, cât şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au susţinut că Sorina Plăcintă a fost ameninţată în plen de către liderul PDL Bucureşti, Elena Udrea, spunând că aceasta ar fi fost supusă la „ameninţări în direct cu lucruri de cea mai dură factură”. Crin Antonescu spunea atunci că nici el nici partidul pe care îl conduce nu au purtat negocieri cu Sorina Plăcintă pentru a vota moţiunea de cenzură sau pentru a intra în PNL. Ulterior, liderul liberal spunea, în contextul migrărilor din PDL către partidele din USL, că „PNL nu a fost niciodată o prăvălie de racolări” şi că există foarte puţini oameni de la alte partide care ar mai putea fi primiţi în rândul liberalilor. În ceea ce o priveşte pe Sorina Plăcintă, Antonescu afirma că nu a avut niciun fel de discuţii cu aceasta pentru o eventuală trecere a sa de la PDL la PNL. La câteva zile de la incidentul din Parlament, senatorul PDL Sorina Plăcintă a explicat pe blogul personal de ce a plâns în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură, subliniind că evenimentele politice recente au făcut-o să cedeze psihic şi, totodată, a lăudat-o pe Elena Udrea pentru „personalitatea ei puternică”. Anul trecut, Plăcintă a părăsit organizaţia PDL Vrancea şi s-a refugiat la Bucureşti, alături de Elena Udrea, şi în contextul problemelor penale pe care le are fiul său. În ultimii ani, firmele în care este implicată senatoarea PDL au fost beneficiarele mai multor proiecte europene, finanţate cu milioane de euro. Surse politice spun că Plăcintă are nevoie de “protecţie politică”.