Motto: „Artistul trebuie să lupte cu armele hărăzite de Dumnezeu, pentru schimbarea în bine a omului şi a lumii. Nobilă misiune, sublimă osândă”-Petru Petrescu(15 iunie 1929-14 septembrie 2011)
„Prin intermediul Asociaţiei Culturale ERA, împreună cu Central Plaza Hotel Piatra Neamţ şi Clubul Rotaract, a fost organizată la Central Plazza Art Gallery, din Piatra Neamţ”, o expoziţie comemorativă dedicată plasticianului Petru Petrescu(vezi foto nr. 1). Lucrările pictorului Petru Petrescu provin din mai multe colecţii particulare. Evenimentul cultural a fost deschis de către curatorul expoziţiei, dl.Ciprian Istrate(preot şi plastician), însoţit de criticii de artă Lucian Strochi şi Emil Nicolae(vezi foto nr. 1 A). Printre invitaţii de marcă s-au aflat alese personalităţi, precum dr. Virgil Răzeşu şi marele actor român de teatru şi cinema, Cornel Nicoară(vezi foto nr. 2)conferind un plus de strălucire iniţiativei. Pentru mass-media a fost prilejul fericit de a „oxigena”, prin culoare, dezinvoltură juvenilă şi frumos, o atmosferă acaparată agresiv de campania electorală.
FĂRÂME DIN UNIVERSUL ARTISTULUI
Fascinat de bogăţia efervescentă a folclorului românesc şi tezaurul civilizaţiei Cucuteni(vezi foto nr. 3), Petru Petrescu şi-a păstrat deschideri către tot ceea ce poate fi modern, suplu, senin, ingenuu. Prin opera sa se ajunge la beatificarea copilăriei, plasată poetic într-o splendore stilizată a Grădinii Edenului. O veşnică „tinereţe fără de bătrâneţe” te inundă alert, în vals de înger autohton. Acest artist şi-a dedicat priceperea şi experienţa muncii nestăvilite. Dincolo de frumos şi tinereţe, maestrul Petru Petrescu a fost un truditor care nu şi-a permis nici măcar în ultimele zile de viaţă, clipe de odihnă! A fost adeptul unui frumos dicton: „Munca îndepărtează de la noi trei mari rele: viciul, grija şi nevoia”(Voltaire). Cel puţin o inovaţie a sa în domeniul gravurii şi graficii policrome îl recomandă ca pe un autentic şi neobosit cercetător: este unic în lume prin ingeniozitatea descoperirii sale, izvorâtă din salvatoarea şi generoasa muncă de artist. Poţi întâlni lucrări semnate de Petru Petrescu în multe muzee ale lumii . Este singurul plastician român cu lucrări aflate pe pereţii marelui Muzeu de Artă Modernă din Yokohama(Japonia). Este al doilea muzeu din lume, de acest fel. Dl. Petru Petrescu a fost recompensat, pentru calitatea lucrărilor sale, cu multe distincţii de importanţă naţională şi internaţională. Este unul dintre puţinii artişti români care a beneficiat încă din timpul vieţii de numeroase diplome, trofee şi medalii. Având o inimă curată, de copil, a păstrat convingerea că societatea actuală urmează o cale greşită. „Azi trăim în Sodoma şi Gomora”, mi se confesa pictorul cu aproape o lună înaintea decesului său, survenit într-o zi mare, 14 septembrie 2011, de Ziua Crucii! Chiar şi după lepădarea „cămăşii” pieritoare, de ţărână, sufletele, mai mult sau mai puţin împăcate, mai mult sau mai puţin curate, tânjesc spre Lumină, căutându-şi reazemul şi salvarea la adăpostul Sfintei Cruci(vezi foto nr. 4): “Încerc un puternic sentiment de împlinire când închei o lucrare şi când am senzaţia că am cuprins în ea o parte din realitatea trecută sau prezentă şi o fărâmă din sufletul meu. Am fost educat în spiritul credinţei şi moralei creştine; nu ştiu dacă sunt un religios, dar arta constituie pentru mine o religie în care universul uman se contopeşte cu cel cosmic. Cred că transcedentalul nu este un lucru în sine, o abstracţie sau un simbol, ci o punte afectivă de legatură între cosmic şi teluric, între om şi divinitate. Artistul nu poate fi mesagerul unui cult iniţiatic, inaccesibil profanului, ci un făuruitor de imagini şi de frumos, în care să se regăsească în egală măsură realul şi imaginarul, spiritul şi natura, clipa şi veşnicia. Viaţa mi-a impus destule încercări şi dileme aşa cum arta mi-a adus atâtea satisfacţii; nu am invidiat pe nimeni şi am avut tăria să mă bucur cu sinceritate de împlinirile altora”( Petru Petrescu – “Confesiuni”). A avut o mare admiraţie pentru tot ceea ce a produs artistic poporul român, începând cu idolii cucutenieni, Hora de la Frumuşica, Gânditorul de la Hamangia, decoraţiunile solare ale porţilor maramureşene şi până la miniaturizarea luceferilor care decorau furca de tors şi lingura de lemn a ciobanilor. Nu i-au displăcut nici suprarealismul catalanului Juan Miro(1893-1983), nici elanul zvelt al creaţiei brâncuşiene. Când priveşti această imagine(vezi foto nr. 5), nu poţi exclude anumite simpatii pentru supleţea feminină întâlnită în tablourile pictorului italian, Amedeo Modigliani(1884-1920). Universul artistului nemţean este populat cu numeroase simboluri, din care nu poate lipsi COCOŞUL. La Juan Miro, acest “ornic al satului”(vezi foto nr. 6 A) se apropie de lumea lui Ion Creangă, a fabulei medievale franceze şi a basmelor populare ruseşti. Viziunea lui Petru Petrescu, mult mai poetică, se distanţează de zoologie, instalându-se într-un spaţiu sacrosanct, străjuit de gardieni înveşmântaţi în alb(vezi foto nr. 6 B). ”Realismul moştenit din legende şi istorie se lasă modelat de visare, de pasiune, de lirism. E o modalitate de a aşeza în libertate, formula cromatică şi suprafaţa cu regulile lor, printr-un influx de forţă spirituală”(Petru Petrescu – “Confesiuni”). Nostalgia porturilor imaginare pare mobilată în conformitate cu rigoarea solicitată de normele olandeze(vezi foto nr. 7, foto nr. 8, foto nr. 9), dar cu adaos autohton: “măiastre”, o columnă infinită din care răsare “ochiul veghetor”, luna şi soarele. Cromatica sprintenă, tinerească şi netedă sugerează, încă o dată, o civilizaţie a nordului în care jumătate de an este zi, în cealaltă doar un crepuscul Baltic
“AM FOST EDUCAT ÎN SPIRITUL CREDINŢEI…”
“Am fost educat în spiritul credinţei şi moralei creştine. Arta picturii în viziunea mea constituie o religie în care universul uman se contopeşte cu cel cosmic. Cred că transcendentul nu este un lucru în sine, o abstracţie sau un simbol, ci o legătură afectivă între cosmic şi teluric, între om şi divinitate”(Petru Petrescu – “Confesiuni”). Plasticianul nemţean a abordat aproape toate modalităţile de lucru pretinse de statutul unui artist consacrat: a executat vitralii, sculptură, ceramică smălţuită, xilogravură, mozaic… Într-o perioadă suficient de riscantă pentru încorporarea tematicii religioase, Petru Petrescu a descoperit pictura pe sticlă, specifică bisericilor de lemn ardeleneşti(vezi foto nr. 10). O “Troiţă”- flancată de alte două entităţi îngereşti, asupra cărora se revarsă o lumină celestă proteguitoare – poate defini gustul plasticianului pentru esenţializare şi modern, fără să pricinuiască dispute teologice sau controverse(vezi foto nr. 12).
LECŢIA PIETREI DE MORMÂNT
Iniţiativa curatorului Ciprian Istrate nu este doar o simplă comemorare. Începând cu alegerea locaţiei şi până la grija pedantă a panotării, întreaga operaţiune impune respect. Generozitatea rafinată a prezentării depăşeşte limitele unei banale “pomeniri”. Profit de acest demers al organizatorilor expoziţiei pentru întregirea conţinutului său spiritual. Nu sunt singura persoană care i-a vizitat, cu respect, locul de veci. Mormântul său este străjuit, la căpătâi, cu o interesantă piatră funerară. Faţă de ceea ce reprezenta cândva o stelă funerară în antichitatea greacă, ori etruscă, nu sunt mari deosebiri. Ambele părţi ale pietrei funerare sunt decorate cu câte un mozaic realizat de maestrul Petru Petrescu. Pe una din ele, imaginea sufletului care se înalţă la ceruri(vezi foto nr. 13). El trebuie să fie curat, imaculat, lipsit de balastul păcatelor lumeşti, cam cât recomanda şi filosoful iluminst francez, Voltaire, în povestioara sa, “Micromegas”: viaţa omului ar trebui să arate ca o carte, cu toate paginile albe! “Închid ochii albaştri ca să plutesc în timpul etern al copilăriei, cu amintiri triste, zbuciumate, bucurii, speranţe, dragoste…”(Petru Petrescu- “Confesiuni”). În “Infernul”, Dante Alighieri oferă propria sa viziune asupra sufletului-spiritului, după deces: “Tu nu eşti mort, tu eşti în rătăcire, suflet al nostru care-atâta plângi”. Un celebru filosof şi ocultist francez, Léon Denis(1846-1927), a oferit şi explicaţii asupra rostului suferinţei, mai ales că plasticianul a fost destul de crâncen încercat: „Scopul existenţei fiind stabilit, cu mult deasupra averii, a norocului şi a fericirii, o adevărată resurecţie se produce asupra viziunilor noastre. Universul este arena unde sufletul luptă pentru înălţarea sa; prin activităţile, suferinţa şi sacrificiile sale, sufletul o dobândeşte. Fie ea fizică, sau morală, suferinţa reprezintă unul din elementele necesare evoluţiei, un puternic mijloc de dezvoltare şi progres, permiţându-ne să ne cunoaştem mai bine pentru a ne controla patimile şi a ne iubi aproapele. Fiinţa umană trebuie să caute în drumul său prin viaţă doar dragostea şi ştiinţa. Prin cunoaştere şi iubire ne înălţăm. Suferinţa ne determină să studiem tocmai pentru a o combate şi a înfrânge cauzele care au produs-o. Cunoaşterea cauzelor sale trezeşte în noi o vie compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă” ( “Après la mort” de Léon Denis)
Notă: Expoziţia comemorativă poate fi vizitată în modernul hol al Central Plazza Art Gallery, din Piatra Neamţ, din incinta Central Plaza Hotel Piatra Neamţ.
www.ziarpiatraneamt.ro
