In şapte comune vrancene rezultatul votului din 10 iunie este incert, arată o evaluare a situaţiei făcută de ziarul nostru u lupta cea mai dură se anunţă la Dumitreşti, unde primarul liberal îl are contracandidat pe fostul primar, care candidează independent dar susţinut din umbră de PSD u liberalii i-au făcut ieri campanie lui Sandu Crintea fără PSD u în alte şase comune actualii primarii nu mai candidează, lăsand deschis rezultatul scrutinului
Votul într-un singur tur de scrutin lasă loc de puţine suprize la alegerile locale, iar cei mai mulţi primari vor fi realeşi. În şapte comune situaţia este incertă. Cinci primari de la PSD şi unul de PNL nu mai candidează şi lasă astfel deschis rezultatul votului. La Dumitreşti, primarul liberal îl are contracandidat pe fostul primar PSD, acum independent. În realitate, Petrică Dogaru este susţinut din umbră de social – democraţi. Surse din PNL spun că “aliaţii” lor de la PSD au pregătit independenţi care să-i concureze în multe comune. Şi la Tulnici se anunţă alegeri fierbinţi, candidatului PDL pregătindu-i-se un dosar.
Lupta electorală din mediul rural stă sub dominaţia actualilor primari, care vor rămane aproape toţi în funcţie datorită votului într-un singur tur de scrutin. Totuşi jocurile nu sunt pe deplin făcute. USL se detaşează în caştigătoare detaşată. În interiorul alianţei însă lucrurile nu sunt atat de calme precum par la prima vedere. Social – democratul Marian Oprişan şi liberalul Nini Săpunaru îşi dispută sferele de influenţe chiar dacă oficial au căzut de acord asupra candidaţilor. Dumitreştiul se dovedeşte a fi o adevărată redută pe Valea Ramnicului. Cucerită în urmă cu patru ani de generalul (r) liberal Sandu Crintea, după cele mai tensionate alegeri din Vrancea, localitatea se anunţă teatrul unei bătălii crancene între aceiaşi protagonişti: primarul PNL Sandu Crintea şi independentul Petrică Dogaru, fostul edil PSD de pană în 2008. Social – democraţii au jucat la două capete în Dumitreşti. Mai întai au făcut sondaje de opinie prin care să arate că Petrică Dogaru stă mai bine în opţiunile populaţiei decat primarul liberal. Pană la urma s-a stabilit ca USL să fie reprezentantă de Sandu Crintea, însă fostul primar PSD candidează ca independent, susţinut din umbră de social – democraţi. “Nu e o campanie liniştită, va fi chiar furtunoasă mai aproape de alegeri. Candidaţii PSD care sunt trecuţi pe lista de consileri nu fac echipă cu liberalii. Noi trebuie să fim o echipă, pentru că eu sunt candidaţul USL şi am 17 candidaţi pentru consilieri, jumătate de la PSD. Pană acum aceştia nu au venit să facă campanie cu mine. Unii dintrei ei fac campanie cu Petrică Dogaru, alţii nu fac deloc”, spune primarul în exerciţiu Sandu Crintea. Primarul liberal spune că va respecta înţelegerea cu PSD şi dacă va fi reales atunci funcţia de viceprimar va reveni unui social – democrat. Crintea susţine că adversarul său a lansat zvonul că funcţia de viceprimar va fi ocupată de un liberal. Strategic, pe lista de consilieri mai sunt trei candidaţi independenţi, care fac echipă cu Dogaru.
21 de independenţi vor primari de comune
Situaţia din randul USL nu este foarte calmă nici în alte comune, unde liberalii cred că independenţii care candidează ar fi susţinuţi în realitate de PSD. Asemenea situaţii ar fi la Andreiaşu de Jos sau la Vanători. În comuna de langă Focşani primarul Gheorghe Macovei şi viceprimarul Ionel Lupu au intrat în competiţie, deşi pană acum au fost colegi de partid în PNL. Ionel Lupu susţine că nu este susţinut de nimeni şi că a decis să intre în luptă împotriva fostului său coleg deoarece nu i-a plăcut modul în care administrează comuna. “M-a determinat să candidez ca independent modul de lucru al domnului primar Macovei. Nu pot să ma compromit să lucrez cu dansul şi nu pot să merg să fac campanie pentru el”, a declarat viceprimarul Lupu. Acesta susţine că în situaţia în care va fi ales va rămane independent şi nu se înscrie într-o formaţiune politică. Surse din randul liberalilor spun că fidelii PSD sunt în special candidaţii care lucrează în silvicultură. La nivelul judeţului sunt 21 de independenţi care vor să ajungă primari, pe langă alţi candidaţi mai “modeşti”, care aspiră doar la calitatea de consilieri. Scrutinurile din anii trecuţi au arătat că independenţii au puţine şanse să caştige, iar atunci cand au facut-o nu au rămas mult timp în afara unei formaţiuni politice. În 2008, a existat un singur independent ales primar, Ştefan Paraschiv la Campineanca, care s-a înscris apoi în PDL.
Oprişan a renunţat la cinci primari
Pe langă Dumitreşti, unde se anunţă o bătălie aprigă între actualul şi fostul primar, rezultatul alegerilor este incert în localităţile în care primarii nu mai candidează. Aleşii locali sunt favoraţi de sistemul electoral, iar absenţa lor lasă deschisă orice opţiune, întrucat se poate caştiga şi cu un număr mic de voturi. Marian Oprişan riscă în cateva localităţi în care a decis să renunţe la vechii săi aleşi. La Bogheşti, în locul primarului Iancu Pascaru a fost preferat juristul Sandu Aur. De asemenea, la Milcovul va candida viceprimarul Mihai Neaţă şi nu primarul Ivan Chirilă. Şi la Răcoasa rezultatul alegerilor este incert, deoarece primarul traseist Gigel Dragomir a alergat după avantajele puterii şi nu mai candidează. Acesta a vrut să treacă la PDL, iar după ce partidul a pierdut puterea a vrut să se întoarcă în PSD, dar nu a mai fost primit. În aceste condiţii, USL l-a aruncat în cursa electorală pe social – democratul Sebastian Vladimir Păun, iar Alianţa pentru Vrancea pe Ionel Vlădoiu. O altă comună fără primar candidat este Varteşcoiu, unde locul lui Eugen Cristea a fost luat de silvicultorul Viorel Mîrza. Aceeaşi situaţie este şi la Vulturu, unde reprezentantul USL va fi Nicuşor Păcuraru. Liberalii au şi ei un primar care nu mai candidează. Neculai Noapteş a renunţat la un nou mandat la Jitia din cauza varstei înaintate, fiind înlocuit cu viceprimarul Ion Gheorghiţă, cotat cu prima şansă. În total, sunt şase comune în care actualii primari nu mai candidează şi unde ar putea avea loc surprize. (Mihai BOICU)
Foştii primari vor din nou în funcţii
După cum arată lista candidaţilor din judeţ, în afară de Dumitreşti mai sunt foşti primari care îşi încearcă acum să-şi recaştige funcţiile. În general, aceştia au preferat să se alipească de partide, pentru a avea mai multe şanse. La Bordeşti, fostul edil liberal şi pesedist Gheorghe Tătaru candidează acum din partea ApV. Primarul din Broşteni, Ion Bucur, fost PSD şi PNL, este acum reprezentantul Forţei Civice. Gherghe Diaconu încearcă să revină în fruntea Fitioneştiului din partea Partidului Poporului. Tot din partea acestui partid candidează Ion Popescu, predecesorul primarului Marian Georgescu de la Vintileasca. Pe de altă parte, Valentin Păun, fostul primar PSD din Paltin pană în anul 2004 îşi încearcă acum ca independent norocul împotriva celui care l-a urmat în funcţie, Tudorel Batcă. (M. B.)
Tulnici, miză electorală şi de afaceri
Valentin Baznă şi Corneliu Negru îşi dispută Primăria Tulnici
O campanie agitată este şi la Tulnici, deşi primarul care a caştigat anul trecut alegerile, Valentin Bîznă, este cotat ca favorit din partea USL. Împotriva democrat – liberalului Corneliu Negru au apărut acuzaţii de cumpărare de voturi, acuzaţii cu care s-a confruntat şi primarul în funcţie. Nu este exclus să vorbim de un scandal orchestrat pentru a-i distruge imaginea candidatului PDL. Comuna Tulnici este o miză pentru partide întrucat obştea din comună numără aproape 14.000 hectare de pădure, iar afacerile cu lemne au fost şi mai sunt încă cele mai bănoase în Vrancea.
www.ziaruldevrancea.ro