spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Tăvălugul USL pleacă la alegeri cu 67 de primari

- Advertisement -

*PSD are 46 de primării obţinute în 2008 şi patru luate de la PDL, după pierderea puterii * PNL intră în cursa electorală din 10 iunie cu 17 primării u PDL a rămas doar cu şase primării, din nouă * Cum alegerile au loc într-un singur scrutin, se anticipează că vor fi puţine surprize, iar aleşii îşi vor păstra funcţiile * Un primar candidează de unul singur, ca pe vremea PCR * Primarul Vasile Bratosin de la Păuleşti candidează singur, întrucît în cursa electorală nu s-a mai înscris nimeni * Ziarul de Vrancea vă prezintă astăzi lista completă a candidaţilor la funcţiile de primar din tot judeţul, aşa încît să puteţi studia cu cine veţi vota în ziua în care deţineţi puterea ca cetăţeni

PSD şi PNL pornesc ca mari favoriţi lupta pentru primăriile din judeţ la alegerile locale din 10 iunie. Nu mai puţin de 63 de primării se află oficial sub controlul USL, la care se adaugă încă patru primari de la PDL care au anunţat că vor candida din partea PSD. Raportul de forţe este categoric în favoarea PSD şi PNL, în timp ce la PDL domneşte incertitudinea din cauza pierderii puterii şi a dezorganizării la nivelul judeţului. USL este singura formaţiune cu candidaţi şi liste complete pentru primării la nivelul întregului judeţ. Social – democraţii şi-au păstrat cele 47 de primării caştigate în 2008 atunci cand şi-au stabilit persoanele care îi vor reprezenta pentru funcţiile de primar. Singurul ales pierdut este cel de la Rugineşti, care a trecut la PDL după ce a căzut în dizgraţia lui Marian Oprişan pentru că a refuzat să semneze protocolul de alianţă cu PNL. Dacă îi adăugăm pe cei patru primari de la PDL care au trecut de PSD, atunci social – democraţii au sub control 50 de primării. PNL merge la alegeri cu 17 localităţi în care are primari, păstrandu-şi scorul obţinut în urmă cu patru ani.

La PDL, portocaliul a devenit verde

Cu toate că s-au aflat timp de patru ani la putere, chiar dacă nu la nivel local, democrat – liberalii conduşi de Alin Trăşculescu suferă în privinţa dezorganizării, iar acest lucru s-a văzut imediat după pierderea puterii. PDL s-a camuflat sub sigla Alianţei pentru Vrancea şi şi-a schimbat culoarea de campanie în verde, pentru a încerca să scape de eticheta “portocalie”. Pentru funcţiile de primari, APV a reuşit să găsească oameni doar în 64 din cele 73 de localităţi ale judeţului. Pe de altă parte, PP-DD este performerul alegerilor locale deoarece a reuşit să se califice în cursa pentru primării în numai puţin de 60 de oraşe şi comune, cu toate că este înfiinţat de numai cateva luni în judeţ.

Marin Stoica face naveta între partide

PRM şi PNG-CD sunt prezente la randul lor în cateva localităţi cu candidaţi în alegerile locale din iunie. Partidul latifundiarului Gigi Becali este protagonistul unui episod amuzant. Fostul preşedinte Marin Stoica era înscris în PDL înainte de formarea ApV. Acesta a fost “reactivat” preşedinte la PNG-CD Vrancea pentru a se “alia” cu fostul său partid. În această calitate, fostul comandor Stoica a reuşit să găsească candidaţi în cateva localităţi chiar dacă a fost lipsit de resurse financiare. Într-un final, PNG – CD nu a mai intrat în ApV, iar Marin Stoica s-a reîntors în PDL, candidand pentru un loc în Consiliul Judeţean. Partidul lui Gigi Becali a rămas însă cu candidaţi în judeţ care vor concura cu cei de la ApV pentru voturile alegătorilor. Preşedintele partidului, un anumit Zanfir Macovei, a anunţat că joacă în alegeri cu PSD-ul lui Oprişan, evident cu permisiunea lui Becali.

PSD revine pe val

USL pleacă la lupta electorală de pe poziţii mult mai bune ca în 2008, în timp ce perspectivele la ApV sunt sumbre. Cu 64 de primari caştigaţi în urmă cu patru ani şi patru luaţi acum de la PDL, Marian Oprişan şi Nini Săpunaru sunt siguri că vor caştiga alegerile. PSD are acum 50 de primari angrenaţi în cursa electorală, cu doar trei mai puţini decat în 2008, atunci cand a înregistrat un recul în comparaţie cu precedentul scrutin. În anul 2006, cu puţin timp înainte de interzicerea migraţiei aleşilor locali, s-a înregistrat un aflux de primari de la PSD către PNL şi PDL. În ultimii ani, democrat – liberalii s-au concentrat pe primarii de la PNL, întrucat la PSD nu prea au avut mare succes, însă recrutările pe care le-au făcut s-au dus pe apa sambetei după pierderea puterii şi a banilor guvernamentali.

PSD-ul se pregăteşte pentru ruperea USL

Liberalii merg la alegeri în cadrul USL cu 17 primari, aceasta fiind cea mai bună poziţie pe care au avut-o în Vrancea. PNL are însă o problemă la Dumitreşti, considerată o “redută” pe Valea Ramnicului, deoarece primarul liberal Sandu Crintea este concurat de independentul Petrică Dogaru, în realitate omul PSD, cel care a condus comuna pînă în 2008. Se vorbeşte că PSD îl susţine în perspectiva în care USL-ul se va rupe pentru a avea propriul edil în cea mai mare localitate de pe vale. Cum alegerile se desfăşoară într-un singur tur, se anticipează că aproape toţi primarii îşi vor menţine funcţiile. Singura portiţa de a creşte este în cele şase comune conduse încă de oamenii PDL: Dumbrăveni, Soveja, Campuri, Ţifeşti, Campineanca şi Rugineşti. PSD are cinci candidaţi în aceste localităţi, iar PNL unul. Pe de altă parte, în unele comune democrat liberalii nu au candidaţi sub sigla ApV, dar se pare că au atras de partea lor caţiva independenţi. Potrivit situaţiei publicate de BEJ, ApV nu reuşeşte să se bată pentru primărie în Odobeşti, Păuleşti, Goleşti, Carligele, Chiojdeni, Jariştea şi Andreiaşu de Jos, ceea ce este o adevărată ruşine pentru un partid care a fost patru ani la guvernare.

Un primar candidează de unul singur

Actorii politicii locali din Vrancea sunt în multe oraşe şi comune aceiaşi, doar partidele diferă. Deşi pană la alegeri mai este o lună, un primar poate sta liniştit, întrucat doar un mare ghinion îl poate împiedica să caştige încă un mandate de primar. Social – democratul Vasile Bratosin, edilul din Păuleşti, este singurul care s-a înscris în cursa electorală. Potrivit legii, teoretic, primarul poate să se prezinte la vot, să se voteze singur şi să iasă caştigător doar cu votul său. La alegerile trecute, Vasile Bratosin a avut contracandidaţi de la PNL, PDL şi PC.

Ultimele mutări şi migraţii dinaintea alegerilor

Deşi în mod normal partidele îşi păstrează candidaţii, Marian Oprişan a renunţat la caţiva dintre ei. În localităţile Rugineşti, Bogheşti, Milcovul, Varteşcoiu şi Vulturul au fost desemnaţi alţi candidaţi în locul actualilor edili, din considerente de el ştiute. PNL are aceiaşi oameni, cu excepţia a două comune: Jitia, unde Neculai Noapteş a ajuns la o varstă prea înaintată pentru a continua să fie în administraţie, şi Broşteni, unde Ion Bucur nu mai este de mult agreat de PNL. Acesta mai vrea însă un mandat şi candidează din partea Forţei Civice, liberalii fiind reprezentanţi de viceprimarul Ion Alanei. PDL mizează pe şase primari care nu au fugit la PSD la schimbarea puterii şi nu sunt pespective să realizeze vreo mare surpriză la locale. Mulţi oameni buni care nu şi-au mai găsit locul la USL sau ApV au trecut la alte partide mai mici, în special la Partidul Poporului. De exemplu, la Fitioneşti liberalii au rămas fără fostul primar Gelu Diaconu, care candidează acum din partea partidului lui Dan Diaconescu.

Ce va face Oprişan?

Chiar dacă PP-DD, PRM, PNG-CD şi alte partide mici ar obţine un scor bun pe 10 iunie, experienţa alegerilor trecute că dacă organizaţiile nu sunt puternic susţinute de la centru atunci aleşii lor trec de partea partidelor mari. Marea întrebare a alegerilor locale nu este aceea dacă USL va caştiga puterea, ci cum se va comporta Marian Oprişan în contextul în care PSD şi PNL deţin puterea la nivel naţional. O asemenea situaţie a fost între 2000 şi 2004, atunci cand social – democratul a ajuns în atenţia întregii ţări din cauza modului în care şi-a subordonat instituţiile locale şi a încercării de a îngropa Ziarul de Vrancea pentru că nu a acceptat să-i înalţe osanale. De asemenea, democraţia locală a avut mult de suferit.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.