Sicuţa Murgu susţine că principalii vinovaţi în escrocheria imobiliară „regizată” de deputatul Mihail Boldea sunt oamenii de afaceri Mihai Oprea şi Valentina Cojocaru * Aceştia au depus recent o cerere pentru un certificat de urbanism în vederea construirii unui obiectiv chiar pe terenul de la care a pornit scandalul AVIASAN
Primarul comunei Vânători, Sicuţa Murgu, este una dintre puţinele persoane care au avut curajul să se opună afacerii AVIASAN, depunând plângere penală împotriva împroprietăriţilor peste noapte, pe care a retras-o însă, ulterior.
– Se ştie că iniţial aţi angajat o casă de avocatură pentru plângeri la DGA în legătură cu terenul de la AVIASAN, după care aţi renunţat. De ce?
– Terenul nu a aparţinut niciodată comunei, noi îl aveam doar în administraţie, ca teren cu destinaţie specială. Eu mă luptam cu morile de vânt, din moment ce exista o hotărâre judecătorească, chiar şi obţinută pe acte false, (nu-mi imaginam la vremea aceea că se pot fabrica atâtea acte peste noapte). A trebuit să mă opresc şi i-am zis avocatului că, dacă merge mai departe, o face în nume personal. Cauza mea a murit. Domnul prim procuror Ivan mi-a zis acum, când m-a chemat la DNA, să dau declaraţii, că am prejudiciat statul prin retragerea acţiunii în instanţă. I-am cerut să-mi calculeze prejudiciul. Dacă eu n-am avut cele 40 de hectare niciodată, nu au fost în patrimoniul comunei, cum am prejudiciat statul? Eu am încercat să se respecte Hotărârea de Guvern 834 prin care terenul aerobazelor desfiinţate trebuia predat de către Ministerul Transporturilor către unităţile administrativ teritoriale.
– Cine şi de ce au depus plângere penală împotriva dumneavoastră, încercând să vă intimideze?
– Chiar şi după ce am retras plângerea, eu continuam să susţin, în eliberarea documentelor, faptul că nu se încheiase acţiunea în instanţă. De câte ori proprietarii noi îmi solicitau adeverinţe, făceam menţiunea pe actele respective că există un dosar pe rol. Mi-am dat seama că, într-un act de la Ministerul Transporturilor (MT), nu avea cum să apară numele de AVIASAN, pentru că în 1975 nu avea această denumire. Era Aerobază. În 1976, am un document care era încheiat cu Aerobaza. Dacă în ’76 era Aerobază, în ’75 sau ’63 nu avea cum să fie AVIASAN. Am avut corespondenţă ulterioară cu Ministerul Transporturilor prin care mi se spunea că nu a emis niciodată certificate de proprietate cu seria M07, ci numai cu M09, motiv pentru care am ştiut că ceea ce aveau ei nu este un document credibil în instanţă.
Plângeri penale mi-au făcut toţi: Boldea, Mircea Marosy, Oancă Dănuţ, Partenie Carmen, pe motiv că le îngrădeam dreptul de proprietate. Eu n-am ştiut că pot fi acuzată de abuz în serviciu, pentru că nu am înregistrat o hotărâre judecătorească în registrul de cadastru. N-am ştiut că este atât de periculos. Ştiam că, dacă o înregistrez, imediat urmează contract de vânzare cumpărare şi am vrut să evit asta. După ce am ajuns în posesia documentelor care mi-au arătat că eu nu am pentru ce să mă lupt, după ce am înregistrat hotărârea judecătorească ce ţine loc de act de proprietate, nu mai era treaba să mă agit pentru acest teren. Apoi, şi-au retras plângerile şi mi s-a dat NUP. S-au mai făcut, însă, şi presiuni asupra consilierilor locali. Boldea s-a dus şi le-a spus că-i va da în judecată, le va pune sechestru pe casă. În două zile, i-a speriat şi i-a convins să semneze acel document prin care renunţau la procese şi la plângeri împotriva proprietarilor terenurilor de la AVIASAN.
Şi pentru mine, poliţistul de la Poliţia Economică, Doru Leonte, a propus, în urma cercetărilor făcute, sechestrarea bunurilor.
– Cum au decurs întâlnirile cu Boldea, în toată perioada respectivă?
– A venit şi m-a ameninţat din prima, nu-şi imagina că eu nu mă sperii aşa uşor. Apoi mi-a făcut plângere penală către DNA, pentru fals, abuz în serviciu şi pentru faptul că m-ar fi înregistrat că am cerut 7 hectare şpagă de la doamna Cojocaru. A propus să fiu arestată imediat, pentru că aş fi fost un pericol public. Pe motiv că le-aş fi prejudiciat dreptul de proprietar, îmi cereau fiecare despăgubiri de câte 2 miliarde de lei. Boldea îmi calculase, într-o plângere penală, 500.000 de euro daune morale.
– Cine consideraţi că sunt cei mai vinovaţi de această escrocherie?
– Cei mai vinovaţi sunt Mihai Oprea şi Valentina Cojocaru, ei sunt artizanii acestei escrocherii. Dacă nu erau ei, nu s-ar fi ajuns aici. Au premeditat totul cu ani de zile înainte. Din ’90, cred. Au profitat de nebuloasa de legi făcute în aşa fel să nu poţi să ai control asupra terenurilor, să ştii care sunt ale statului şi care ale ministerelor. Doamna Cojocaru făcea des drumurile către Bucureşti, la MT, la Administraţia Domeniilor Statului, începând din 2000. Mă întâlneam cu ea ca şi colegi, pentru că făceam tratamentele cu avioanele lor. Mi-a spus de mai multe ori că vor lua terenul acesta. Şi n-am crezut că vor putea pune mâna pe 40 de hectare. În 2005, li s-au aprins lor becurile să-mi solicite adeverinţă prin care cereau obţinerea unui act de proprietate. Le-am spus că nu pot să le dau. Eu nu ştiam că deja avea proces cu MT. Au pierdut în primă instanţă, dar au câştigat apoi. Primii vinovaţi sunt ei. Au fost susţinuţi de un cei de la Cadastru, de funcţionarii de la MT, de Justiţie, au corupt o judecătoare şi un avocat artizan. Dar toate acestea nu s-ar fi întâmplat, dacă n-ar fi fost pe lume aceşti doi lupi, Cojocaru şi Oprea, care au premeditat cu ani în urmă totul.
Doamna Cojocaru este foarte inventivă. A depus documentaţie la noi săptămâna trecută pentru un certificat de urbanism că vrea să facă o staţie de tratat seminţe şi un depozit de cereale. Am rămas şocată. Întâi am vrut să nu-i dau nicio hârtie. I-am zis că mă documentez. Aşteptam în urma acestui scandal să văd o blocare de carte funciară, o adresă către primărie prin care să mi se spună să nu eliberez autorizaţii. N-am primit nimic.
– Cine trebuia să vă trimită astfel de înştiinţări?
– Cei care instrumentează dosarul.
– Ce credeţi că se va întâmpla acum cu cele 40 de hectare?
– Recunosc că mi-am pus şi eu problema. Am întrebat jurişti care mi-au spus că, dacă se dă primăriei Vânători terenul, se vor lua măsuri de concesionare pentru cei care au construit ceva, care au fost cumpărători de bună credinţă, ei neştiind că e vorba de un tun imobiliar. Dar restul, probabil, vor pierde terenul. Dacă se anulează actul iniţial, adică hotărârea judecătorească prin care au devenit proprietari, atunci va reveni în proprietatea MT, după care va intra în patrimoniul comunei prin HG 834. Exact, nu ştiu ce va fi. Dacă se va face repede sau e de durată, pentru că sunt mulţi implicaţi. Eu nu sunt atât de încrezătoare că va fi o rezoluţie în favoarea comunei, deşi ar fi foarte bine să fie aşa. Dacă terenul va rămâne la MT va fi dat în judecată de păgubiţii, care au investiţii. Dacă se va preda terenul la mine, mă vor da pe mine în judecată. Ceilalţi care nu au investiţii făcute, probabil vor pierde. E ca şi cum ar fi o maşină furată.
www.viata-libera.ro