IasiMoldova

Un autoturism Iveco a ars complet în zona cartierului Vișoianu în mijlocul străzii. Șoferul s-a autoevacuat la timp

În această dimineață, în jurul orei 5:00, mai mulți locuitori din cartierul Vișoianu, Ciurea, și din împrejurimi au observat, panicați, cum o mașină de marcă Iveco a ars total în mijlocul străzii.

Incendiul a atras atenția multora, iar martorii spun, pe rețelele de socializare, că nu știau nimic despre șofer sau cauza incendiului.

Ulterior, un echipaj de poliție și o echipă de pompieri au ajuns în zonă, au stins focul și au vorbit cu martorii. La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), încadrate cu personalul aferent.

”La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la nivelul autoutilitarei, flăcările cuprinzând compartimentul motor și interiorul vehiculului. În urma incendiului, mașina a fost distrusă de flăcări, fiind afectate compartimentul interior și compartimentul frigorific”, au anunțat autoritățile.

Conducătorul auto s-a autoevacuat, conform pompierilor, și nu au fost înregistrate victime, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale.

În urma cercetărilor efectuate, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric, generat de un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată, focarul fiind identificat în compartimentul motor…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-autoturism-iveco-a-ars-in-zona-cartierului-visoianu-in-mijlocul-strazii–1910794.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button