UPDATE: Restricția Ro-Alert a fost ridicată la 19:19, dar IGSU ar trebui să schimbe mesajul. Adăpostitul în beci poate crea probleme, acolo unde vinul fierbe în butoaie (VIDEO)

Beciul poate feri oamenii de drone, dar dacă vinul e în butoi la fiert, s-ar putea să nu îi ferească de intoxicația cu dioxid de carbon
În ceea ce privește conținutul standard Ro-Alert, privind îndemnarea oamenilor ca, în caz de pericol de dronă, să se adăpostească numaidecât în beci, ar trebui ca cei de la IGSU să schimbe mesajul. Și asta pentru că în mediul rural, dusul în beci, cel puțin în această perioadă, nu este o soluție prea sigură, întrucât, în multe gospodării, de la sate îndeosebi, în beci este mustul care dă în fiert și există riscul intoxicației cu dioxid de carbon. În județul Vaslui s-au înregistrat recent trei asemenea cazuri în comuna Fălciu, unde o familie întreagă s-a băgat în beci și… nu a mai putut să iasă. Noroc de faptul că o rudă i-a descoperit la timp.
UPDATE: Locuitorii din mai multe comune ale județului Vaslui, inclusiv Dumești, susțin că s-au panicat, auzind cum zboară avioane la o înălțime destul de joasă față de locuințele lor. Cel mai probabil, aeronavele survolează în contextul acestei alertei cu dronă, pe care autoritățile au transmis-o în această seară.

ATENȚIONARE… Un mesaj Ro-Alert privind posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian românesc a fost transmis către locuitorii mai multor județe din regiunea Moldovei, inclusiv Vaslui și Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le-a recomandat oamenilor să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri. Potrivit autorităților, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, fiind surprinsă pe radare la ora 16.54. A dispărut ulterior de pe sistemele de monitorizare, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași, după cum informează Centrul operații Aeriene al Republicii Moldova.
De asemenea, autoritățile moldovene consideră că intensificarea atacurilor Federației Ruse asupra Ucrainei este cauza pentru care aceste drone să ajungă neautorizat deasupra teritoriilor din Republica Moldova sau România. Din motive de securitate, spațiul aerian moldovenesc din zona de nord a țării și din centru a fost închis, cu începere de la or4a 16.52, au mai transmis autoritățile de peste Prut. În România, IGSU a considerat că trebuie emis Ro-Alert pentru a preveni populația în privința unei posibile drone în spațiul aerian românesc.
„Recomandăm cetățenilor să se informeze exclusiv din surse autorizate și să evite distribuirea informațiilor neverificate”
„Recomandăm cetățenilor să își păstreze calmul, să manifeste vigilență și să respecte indicațiile transmise prin mesajul de avertizare. În cazul în care observă obiecte căzute din spațiul aerian, să nu se apropie de acestea și să anunțe imediat autoritățile prin apel la 112. Totodată, recomandăm cetățenilor să se informeze exclusiv din surse autorizate și să evite distribuirea informațiilor neverificate”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.