Local

Ani grei de închisoare pentru doi gârceneni, ajunși în fața instanței după o banală ceartă. Daunele morale și materiale acordate de instanță ajung la 100.000 de lei

CONDAMNARE… Scandalul de la Gârceni, transformat în tentativă de omor, ajunge la final și magistrații Tribunalului au dat verdictul. Sentința este una grea pentru cei doi agresori, Viorel Lache și complicele lui, Costică Tofan. În latură penală, Viorel Lache a fost condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare cu executare, iar Costică Tofan, complice la tentativa de omor, la 4 ani de închisoare. În latură civilă, cei doi au fost obligați să plătească peste 9.000 de lei cheltuieli de spitalizare, 100.000 de lei daune morale și cheltuieli de judecată. Totul a pornit ca urmare unui scandal banal care s-a transformat într-o adevărată tragedie. Agresorii și victima așteptau un tractor care să vină să le cosească iarba de pe terenul fiecăruia. Scandalul a pornit după ce nu s-au înțeles a cui bucată să fie cosită prima. Drept urmare, Viorel Lache a pus mâna pe o secure și și-a lovit victima. Bărbatul vizat a avut prezență de spirit și și-a ferit capul cu mâna stângă. În urma loviturii primite, Neculai Vârlan s-a ales cu un deget amputat și a ajuns la spital. Adus la audieri, atacatorul a încropit o poveste halucinantă și a povestit că, de fapt, el a fost cel lovit de victimă. În urma loviturii, a leșinat și nu mai știe ce s-a întâmplat. Mai mult, întrebat de securea cu care și-a lovit victima, Viorel Lache a declarat că nu știe nimic și că atunci a fost prima dată când a văzut-o.

Cazul a avut loc în urmă cu trei ani în comuna Gârceni. Trei bărbați au ajuns să se lovească cu securea după o ceartă banală. Protagoniștii întregii povești nu au reușit să se pună de acord a cui bucată de teren să fie cosită prima oară și de aici a izbucnit conflictul. Pentru a-și susține punctul de vedere, Viorel Lache a pus mâna pe o secure și l-a lovit peste mâna stângă pe Neculai Vârlan. În scandalul dintre cei doi, a intervenit și Costică Tofan, cel care a făcut ca victima să nu se poată refugia în curtea unei rude pentru a scăpa de lovitură. Astfel, Tofan și Lache au ajuns să fie judecați pentru tentativă de omor și complicitate la tentativă de omor. Ieri, Tribunalul Vaslui a dat și sentința. Viorel Lache, judecat pentru tentativă de omor, a fost trimis după gratii 7 ani și jumătate și asta pentru că acesta mai avea o condamnare de 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și se afla în perioada de încercare. În schimb, Costică Tofan, judecat pentru complicitate la tentativă de omor, a primit 4 ani de închisoare cu executare. În latură civilă, cei doi au de plătit sume deloc de neglijat, dar împărțite în funcție de gravitatea faptei. „Admite acțiunea civilă promovată de partea civilă Vârlan Neculai, constituită parte civilă în cauză cu suma de 100.000 de lei, constând în suma de 86.515 lei -cu titlu de daune morale solicitate de la ambii inculpați în procent de trei parți de la inculpatul Lache Viorel și o parte inculpatul Tofan Costică și suma de 13.485 lei – cu titlu de daune materiale solicitate de la inculpatul Lache Viorel. Obligă pe inculpații Lache Viorel și Tofan Costică la plata despăgubirilor civile după cum urmează: pe inculpatul Lache Viorel, la plata sumei de 64. 886 lei, reprezentând cota de 3/4 din totalul sumei de 86.515 lei solicitate cu titlul de daune morale și la plata sumei totale de 13.485 lei cu titlul de daune materiale. Obligă pe inculpatul Tofan Costică la plata sumei de 21.629 lei, reprezentând cota de 1/4 din totalul sumei de 86.515 lei solicitate cu titlul de daune morale. Obligă pe fiecare dintre inculpații Lache Viorel și Tofan Costică la plata către partea civilă Vârlan Neculai a sumei de câte 4.100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare, constând în onorariul apărătorului ales și a sumei de câte 920,5 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport ocazionate de prezenta părții civile în fata instanței. Obligă pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de câte 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și a judecății”, se arată în decizia Tribunalului Vaslui. De reținut este și faptul că sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Viorel Lache și Costică Tofan, pregătiți să-și ucidă adversarul

Chiar dacă nu au recunoscut comiterea faptelor, cei doi au dovedit că erau pregătiți să recurgă la crimă. Viorel Lache a mers până la un tractor din apropiere să se înarmeze cu o secure, în timp ce complicele lui, Costică Tofan, intervine și-l împinge pe Neculai Vârlan și-l lovește pentru ca acesta să nu reușească să se adăpostească în curtea fratelui său. „Pe fondul consumului de alcool, dar și al unor tensiuni rezultate din faptul că inculpații nu erau de acord cu ordinea în care urmau să fie cosite loturile de teren, a izbucnit un conflict spontan între cei doi inculpați și persoana vătămată. În timp ce persoana vătămată se afla pe un drum public, a trecut Viorel Lache. Victima i-a reproșat acestuia de ce a înjurat doi șoferi de camioane care se aflau în apropiere. Pe moment, Viorel Lache, fără să spună nimic, și-a continuat drumul cîțiva metri după care s-a întors, s-a îndreptat către tractorul care cosea în apropiere, iar din tractor a luat o secure și s-a îndreptat către victimă. În același timp, complicele lui Lache, Costică Tofan, a început să înjure. Văzând că Lache mărește pasul spre el, Neculai Vârlan a vrut să se adăpostească în curtea fratelui său. În apropierea porții, Costică Tofan a început să-l îmbrâncească și să-l lovească cu picioarele peste tibie. Persoana vătămată tot încerca să intre în curtea fratelui său, dar Costică Tofan tot o împingea către Viorel Lache care venea în viteză cu securea deasupra capului. În dreptul victimei, acesta a ridicat securea cu ambele mâini și i-a aplicat lui Vârlan o lovitură, cu tăișul securii, vizând zona capului. Neculai Vârlan a ridicat mâna stângă în care avea un telefon mobil astfel că a primit lovitura peste mână”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Minciuni sfruntate în fața anchetatorilor

MINCIUNILE NU I-AU AJUTAT… Audiați de anchetatori, cei doi inculpați nu au recunoscut comiterea faptelor. Mai mult, Viorel Lache, acuzat de tentativă de omor, încropește o poveste incredibilă. A susținut că a primit o lovitură în zona capului de la victimă, a leșinat și că nu știe nimic din ce s-a întâmplat. Ceea ce nu știa Viorel Lache a fost faptul că întregul conflict a avut martori oculari care au povestit exact ceea ce s-a întâmplat. „Lache Viorel a recunoscut că a avut un conflict spontan cu persoana vătămată. A declarat că s-au lovit reciproc, deoarece nu erau de acord cu ordinea în care să fie cosite loturile de teren. La un moment dat, în timp ce se afla în picioare lângă o basculantă, ar fi fost lovit în zona tâmplei și că, în urma loviturii primite a căzut inconștient, cu capul de asfalt, sub basculantă. A mai declarat că s-a trezit la postul de poliție, dar nu știe cum a ajuns acolo. A mai arătat că acolo i s-a spus că ar fi încercat, cu acea secure, să-l lovească pe Neculai Vârlan. A declarat că, până să ajungă la postul de poliție, el nu a mai văzut acea secure”, se arată în rechizitoriu. Celălalt inculpat, Costică Tofan, judecat acum pentru complicitate la tentativă de omor, a susținut în fața anchetatorilor că el s-a certat verbal cu Neculai Vârlan, dar nu s-a ajuns la lovituri. Declarațiile lor, pe lângă faptul că erau diferite, au fost contrazise de martorii oculari care au povestit anchetatorilor cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button