CCR îî dă dreptate lui Grindeanu în disputa cu Bolojan pe ordonanța SAFE
Curtea Cosntituțională a admis joi sesizarea lui Sorin Grindeanu care a cerut judecătprilor constituționali să constate un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență nr. 38/2026 referitoare la Programul SAFE, au declarat pentru Hotnews surse din instituție.
Concret, sesizarea depusă de șeful PSD la Curtea Constituțională spune că Guvernul Bolojan a depășit limitele constituționale după ce a fost demis prin moțiune de cenzură.
Mai exact, susține el, proiectul ordonanței de urgență, adoptate pe 4 mai, a fost modificat în ziua moțiunii, 5 mai, și forma finală a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, pe 8 mai, la trei zile de la demiterea executivului. Liderul PSD a argumentat că Executivul interimar nu avea dreptul să exercite atribuții de legiferare, ci doar să asigure administrarea problemelor curente.
România are o alocare de 16,7 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE. Au fost deja semnate contracte în valoare de peste 9 miliarde de euro, care ar putea fi puse în pericol de decizia CCR de miercuri.
Fondurile SAFE reprezintă împrumuturi, nu fonduri nerambursabile, cu o dobândă maximă 3%, dar cu perioadă de grație de 10 ani. Cu alte cuvinte, rambursarea începe abia din 2035, eșalonat pe circa 30 de ani.
Ce se întâmplă dacă CCR declară neconstituțională OUG 38/2026
Neconstituționalitatea OUG 38/2026 nu ar însemna dispariția programului european SAFE și nici anularea automată a contractelor de achiziții militare deja semnate – însă, multe dintre aceste contracte ar fi puse în pericol.
Efectul principal ar fi eliminarea, pentru viitor, a unui set de mecanisme introduse de ordonanță, prin care statul poate să exproprieze anumite active industriale, să preia participații sau active ale unor companii strategice. Consecința practică ar putea fi apariția unor blocaje ale proiectelor care depind de aceste mecanisme…https://hotnews.ro/ccr-ii-da-dreptate-lui-grindeanu-in-disputa-cu-bolojan-pe-ordonanta-safe-2383473