
Acțiunile sunt desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași. Perchezițiile au loc la domiciliile unor persoane și la sediul unui centru de primire a minorilor.
Potrivit DIICOT, cercetările vizează fapte de trafic de minori, deținere fără drept de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, precum și trafic de droguri din aceleași categorii.
Procurorii susțin că, pe parcursul anului 2026, o minoră în vârstă de 14 ani, instituționalizată într-un centru, ar fi fost recrutată și transportată, cu sprijinul altor fete instituționalizate, în diferite locații din localitatea Verșeni și din împrejurimi.
Acolo, fata ar fi fost determinată să întrețină relații sexuale contra cost.
Anchetatorii au stabilit că ar exista și alte victime racolate în același scop, provenind din același centru. Potrivit procurorilor, presupusele fapte ar fi fost comise cu ajutorul unor minore instituționalizate.
În urma cercetărilor, anchetatorii au identificat indicii potrivit cărora în incinta centrului ar fi fost introduse cantități de canabis și substanțe cristaline, care ar fi fost distribuite minorilor instituționalizați pentru consum propriu.
„Probatoriul administrat până în prezent a reliefat că în acest context, în incinta centrului au fost introduse diferite cantități de canabis și substanțe cristaline care au fost distribuite pentru consum propriu minorilor instituționalizați”, au transmis reprezentanții DIICOT…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/fata-de-14-ani-exploatata-sexual-dupa-ce-ar-fi-2565205.html