Momentul exploziei de la CET Iași. Orașul rămâne fără apă caldă şi căldură

Explozia a avut loc la un transformator electric situat în incinta CET Iaşi, pe Calea Chişinăului, în municipiul Iaşi. Ea a fost urmată de un incendiu.
Conform ISU Iași, incendiul s-a manifestat la etajul întâi al unei hale industriale, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, din suprafaţa totală a halei de aproximativ 5.000 de metri pătraţi.
Fără apă caldă și căldură
Liderul sindicatului Energia din cadrul CET Iaşi, Sorin Turcu, afirmă, sâmbătă seară, după incendiul izbucnit în cursul zilei la un transformator electric al centralei, că activitatea este afectată în proporţie de 100%, dar că se fac eforturi pentru ca locuitorii municipiului Iaşi branşaţi la sistemul centralizat să nu rămână o perioadă lungă fără apă caldă şi căldură, potrivit news.ro.
„Încercăm să revenim la normal cât mai repede. Activitatea este afectată sută la sută. Să vedem ce alternative există. Centrala este pe zero. Oraşul rămâne fără apă caldă şi căldură”, a declarat liderul sindical Sorin Turcu.
El susţine că nu se poate spune exact cauza producerii incendiului, dar că efectele asupra instalaţiilor vor fi evaluate în cel mai scurt timp.
„Nu avem victime, mulţumim lui Dumnezeu. Noi suntem mobilizaţi. Am venit cu toţii de acasă să ajutăm. În tura de serviciu se aflau 15 oameni, nimeni nu a păţit nimic”, a adăugat Sorin Turcu.
La sistemul centralizat de încălzire sunt branşate la Iaşi 22.000 de apartamente, 138 de instituţii publice şi 171 de agenţi economici…https://hotnews.ro/momentul-exploziei-de-la-cet-iasi-orasul-ramane-fara-apa-calda-si-caldura-2378890