Un vasluian a terorizat Capitala cu jafuri fãrã numãr, fãcute cu ajutorul unei uniforme militare

O uniformã militarã, acte false si un pistol ascuns asupra lui. Cu acestea, Gheorghe Catanã, un infractor originar din judetul Vaslui, reusea sã intre în casele bucurestenilor si sã plece cu banii si bijuteriile lor la sfârsitul celui de al Doilea Rãzboi Mondial. Îsi cîstiga mai întâi încrederea servitoarelor, astepta ca proprietarii sã lipseascã si trecea la actiune. Dacã era surprins, folosea arma. Închisorile nu izbutiserã sã-l tinã prea mult între zidurile lor: fugise de la Bârlad, apoi de la Jilava, iar în martie 1945 avea sã scape si din închisoarea Curtii Martiale, împreunã cu peste douã sute de detinuti. Bucurestiul în care îsi dãdea spargerile traversa ultimele luni ale rãzboiului, cu jafuri armate si bande care profitau de slãbiciunea autoritãtilor. Un bãrbat în uniformã putea fi militar, dar putea fi si un tâlhar cu acte falsificate. Pentru Catanã, aceastã confuzie era un avantaj. Evadarea colectivã din 2 martie a agravat nesiguranta din Capitalã chiar înaintea instalãrii guvernului Petru Groza si se crede cã evadarea a fost pusã la cale pentru a grãbi învestirea guvernului comunist, sub argumentul haosului instalat. În numai 24 de ore, orasul a fost lovit de peste 30 de spargeri si jafuri. Catanã si-a reluat si el activitatea, pânã când politistii i-au descoperit ascunzãtoarea în camera unei servitoare. A urmat un schimb de focuri, încheiat cu trei gloante în piciorul si coapsa fugarului. Povestea vasluianului se desfãsura în Bucurestiul în care avea sã se afirme comisarul Alimãnescu, iar lupta cu banditii începea sã fie folositã si în confruntarea politicã. Din închisorile Bârladului si Jilavei, pe strãzile Capitalei

Gheorghe Catanã ajunsese la Bucuresti cu un cazier încãrcat, dupã furturi si spargeri sãvârsite atât în Capitalã, cât si în provincie. Avea la activ si o crimã. Evadarea din penitenciarul Bârlad fusese urmatã de o nouã arestare si de trimiterea la Jilava, de unde reusise sã fugã din nou. La începutul lui 1945, politia judiciarã îl cãuta insistent. Catanã opera singur. Îmbrãcat în uniformã de subofiter, cu documente falsificate cu îndemânare, se apropia de servitoarele unor familii bucurestene. Dupã ce le cîstiga încrederea, pãtrundea în locuintele angajatorilor lor, alegând momentele în care acestia nu erau acasã. Banii si bijuteriile erau principalele tinte. Dacã gãsea totusi pe cineva înãuntru, nu ezita sã tragã. Uniforma si actele îi permiteau sã treacã drept un om cu o identitate respectabilã, într-o perioadã în care militarii erau o prezentã obisnuitã pe strãzi. În spatele acestei aparente, se afla un infractor înarmat, care stia sã foloseascã apropierea de personalul caselor pentru a ajunge la bunurile proprietarilor.

Un pistol scos într-un tramvai plin de cãlãtori

Una dintre capturãrile sale s-a produs în plinã zi, într-un tramvai al liniei 24. Comisarul-sef Voinea, conducãtorul Brigãzii Centrale, si detectivul Mãciucã treceau prin Piata Rosetti când acesta din urmã l-a zãrit pe Catanã într-un vagon care se îndrepta spre bulevardul Brãtianu. Cei doi au pornit dupã tramvai si au urcat la urmãtoarea statie, unul prin fatã si celãlalt prin spate. Catanã i-a vãzut si a încercat sã se strecoare prin multime cãtre iesire. Mãciucã s-a apropiat primul. În acel moment, fugarul a scos un pistol Beretta de calibrul 9 milimetri, pregãtindu-se sã tragã. Detectivul i-a prins mâna, i-a rãsucit-o si i-a smuls pistolul, pe care l-a încredintat unui ofiter aflat în vagon. Dezarmarea nu a încheiat imediat confruntarea. Catanã era voinic si a continuat sã se zbatã, încercând sã scape din mâinile celor doi. Dupã câteva minute de luptã, a fost imobilizat si dus la politie. Cãlãtorii, care asistaserã de aproape la scoaterea pistolului si la încãierare, i-au aplaudat pe politisti.

Evadarea celor 207 detinuti

Arestarea din tramvai nu avea sã punã capãt sirului sãu de evadãri. În seara de 2 martie 1945, Catanã a scãpat din închisoarea Curtii Martiale a Capitalei, din strada Uranus, în evadarea colectivã a celor 207 detinuti. Detinutii au atacat personalul închisorii, au dezarmat santinele si au spart usile celulelor. Argintaru, unul dintre infractorii cunoscuti ai Bucurestiului, s-a aflat în fruntea evadãrii. Grupurile de fugari au iesit în stradã, folosind întunericul pentru a se pierde printre clãdiri. În cartierul Uranus, împuscãturile au continuat vreme de douã ore. Urmãriti de santinele, evadatii încercau sã se ascundã prin curtile oamenilor. Locuitorii cereau ajutor, temându-se cã fugarii le vor pãtrunde în case. Pânã a doua zi la prânz, fuseserã prinsi doar patru dintre cei scãpati. Se crede cã aceastã mare evadare, a celor peste 200 de criminali, a fost pusã la cale pentru a grãbi învestirea guvernului Petru Groza, sub argumentul terorii dezlãntuite de detinutii evadati avea sã se grãbeascã instalarea comunistilor la putere.

Magazine sparte si oameni legati sub amenintarea armelor

Valul de jafuri a început imediat. În primele 24 de ore de dupã evadare, în Bucuresti s-au înregistrat peste 30 de spargeri si tâlhãrii. La magazinul lui Nicolae Ioan, din strada Gogu Cantacuzino nr. 76, hotii au rupt lacãtele obloanelor si au furat tricotaje în valoare de cinci milioane de lei. Pe Calea Vãcãresti, au spart vitrina magazinului lui I. Torcãtoru-Țicu si au luat mãrfurile expuse. Au fost observati înainte de a reusi sã intre si în interior. Un atac violent s-a produs la sucursala fabricii Progresul, din strada Cobãlcescu nr. 12. Doi banditi, unul în haine civile si altul în uniformã militarã, au gãsit-o acolo pe Maria Niculescu, conducãtoarea magazinului. Au amenintat-o cu pistoalele, au legat-o de mâini si de picioare si i-au pus un cãlus în gurã. Au plecat cu 50.000 de lei, haine, lenjerie si alte bunuri. Un client a descoperit femeia si a anuntat politia. Din atelierul croitorului Ion Mihai, au dispãrut nouã costume noi si cinci vechi. Alte magazine au fost jefuite de cãmãsi, sãpunuri si mãrfuri de sute de mii de lei. Jafurile îi lãsau pe negustori fãrã marfã si pe locuitori fãrã economii, într-un oras în care lipsurile rãzboiului fãceau fiecare pierdere mai greu de suportat.

Haosul din capitalã si venirea guvernului Groza

Evadarea s-a produs cu patru zile înaintea instalãrii guvernului Petru Groza, într-un moment de crizã politicã si de presiune sovieticã asupra conducerii României. O ipotezã leagã fuga detinutilor de interesul de a amplifica dezordinea din Bucuresti si de a justifica grãbirea aducerii la putere a unui guvern dominat de comunisti. Ideea unei evadãri tolerate în acest scop rãmâne o ipotezã; nesiguranta publicã a devenit însã, dupã 6 martie, un argument politic folosit de noua putere. Ministerul de Interne a fost preluat de Teohari Georgescu. Au fost organizate patrule cetãtenesti pentru paza Capitalei, iar ministrul asocia tâlhãriile cu actiunile adversarilor guvernului, acuzati cã urmãreau sã provoace panicã si sã compromitã noua conducere. Combaterea bandelor se împletea astfel cu lupta împotriva opozitiei.

Ascuns în camera Marioarei

În timp ce autoritãtile încercau sã-i recupereze pe fugari, Catanã a continuat sã dea lovituri. Ascunzãtoarea i-a fost descoperitã în strada Logofãtul Udriste nr. 23, în camera Marioarei, servitoare în casa Atenei Nicolau. Pentru arestare, au fost trimisi agenti ai Brigãzii a II-a judiciare, conduse de comisarul-sef Bãdulescu, o patrulã de control si cîtiva gardieni. Politistii au ajuns în zori. Simtindu-se încoltit, Catanã a deschis focul, iar agentii au ripostat. Confruntarea s-a încheiat abia dupã ce trei gloante l-au lovit în piciorul stâng si în coapsã. Rãnit, s-a predat. Dus la Prefectura Politiei, a recunoscut mai multe jafuri si a indicat tãinuitorii care îi cumpãraserã prada. Anchetatorii puteau urmãri acum si traseul bunurilor furate. În aceeasi dupã-amiazã, Catanã a fost trimis, cu rãnile primite în schimbul de focuri, înapoi la închisoarea Curtii Martiale.

Alimãnescu si Bucurestiul comisarilor înarmati

În acelasi an a început ascensiunea lui Eugen Alimãnescu. Fost contabil si militar, intrat în Politia Capitalei la începutul lui 1945 ca informator diurnist, acesta a devenit membru al Partidului Comunist si a ajuns la conducerea Echipei Fulger, înfiintatã în vara acelui an. Interventiile sale împotriva bandelor si confruntãrile armate i-au adus rapid notorietate. Imaginea politistului care îi înfrunta pe tâlhari cu pistolul în mânã a fost însotitã de metode brutale. Alimãnescu a recurs la executii fãrã judecatã si la torturã, iar ulterior a participat si la uciderea unor detinuti politici. Pentru noua putere, omul care lupta împotriva infractorilor devenea si un instrument de represiune. Figura sa a fost asociatã cu personajele de comisari interpretate de Sergiu Nicolaescu. Regizorul si-a gãsit însã inspiratia si în propria familie, în comisarul Gheorghe Cambrea, unchiul sãu, care lucrase cu Alimãnescu. Urmãririle, pistoalele scoase în plinã stradã si confruntãrile cu banditii aveau sã ajungã pe ecran, transformate în povesti de cinema.