O casă la Bârzești a luat foc, iar explozia buteliei a alimentat și mai mult incendiul

Incendiul a pornit în jurul orei 19.00 și se pare că a fost cauzat de un scurtcircuit electric. Femeia a recunoscut că în casă avea două frigidere, mașină de spălat, televizoare și, fiind o casă bătrânească, veche, instalația a cedat și așa a izbucnit focul. Incendiul s-a propagat destul de repede și a fost alimentat și de explozia buteliei. Casa era acum a fiilor, după decesul părinților, iar fiica ce se afla în locuință avea gânduri mari. Venise din Anglia și voia să renoveze, pentru că avea de gând să se retragă acasă, cât putea de repede. Femeia de peste 40 de ani spune că Dumnezeu i-a salvat viața, pentru că cu doar 10 minute înainte de a începe incendiul, a decis să se ducă la câteva case mai încolo, la fratele ei. Organizau împreună pomenirea părinților, întrucât aceștia le spusese cu limbă de moarte acest lucru.
Femeia și-a dat seama că viața este mai importante decât orice act sau bun cuprins de flăcări, așa că nu a mai intrat să salveze nimic
Femeia nu se mai gândește la pagube, chiar dacă a pierdut lucruri de valoare, haine, electrocasnice, mobilier, însă i-a părut rău că munca de o viață a părinților s-a dus pe apa sâmbetei. Ne-a spus că nu a mai încercat să intre în casă, să salveze măcar documentele, fiindcă și-a dat seama că totul este pierdut și nu are sens să își mai pună viața în pericol. Casa era lăsată moștenire ei și unui frate, care a venit și el într-un suflet, să își ajute sora. La un moment dat, femeia a fost sunată și de fiul ei din Anglia, îngrijiorat de ceea ce se petrece acasă. Femeia îi spunea că a ars casa, lucrurile, însă animalele, păsările, cățelul din curte nu au pățit nimic. Intervenția pompierilor a fost una promptă. Incendiu a fost atât de puternic, încât în zona din spate, până și tocurile de la uși și geamuri au ars în totalitate,. Pompierii au îndepărtat porțiuni mari din acoperiș. Casa a devenit de nelocuit după focul care a mistuit-o. Cum iarna bate la ușă, doar printr-o mobilizare exemplară s-ar mai poate reface totul.