Local

Accident rutier, pe DE 581, în zona pensiunii Mira

În această dimineață, două mașini în care se aflau cinci persoane s-au lovit față – spate. Din fericire, izbitura nu a fost puternică, o singură persoană necesitând îngrijiri medicale.

În dimineața zilei de 07.10.2026, în jurul orei 07.40, un accident rutier s-a produs pe DE 581, în zona pensiunii Mira. Potrivit apelantului, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. O singură persoană a solicitat îngrijiri medicale, deoarece avea dureri lombare. Pentru intervenție s-au deplasat de la Detașamentul de Pompieri Bârlad o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță EPA, încadrate cu nouă militari.

„Ajunse la locul accidentului, echipajele de pompieri au constatat că un autoturism a lovit în spate un alt autoturism. În cele două mașini se aflau cinci persoane, una în al doilea autoturism, patru în autoturismul din față. Nu au fost persoane încarcerate. Dintre cele cinci persoane implicate în accident, soferii erau bărbați, restul erau femei. O persoană a necesitat îngrijire medicală și a fost transportată la spital (femeie de aproximativ 27 de ani). Echipajul de pompieri de pe autospeciala de stingere a asigurat măsuri psi.”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button