Local

Padocul de la Huși, temă de discuție în CL Huși. Directorul Popa: „8 controale am avut într-o lună”

DEZBATERE… Consiliul Local Huși a aprobat noile tarife pentru capturarea și îngrijirea câinilor fără stăpân, iar proiectul a avut parte de câteva discuții, întrucât unor consilieri li s-au părut tarifele actualizate cam mari. S-a întâmplat însă ca în acest mandat al CL Huși, în rândul consilierilor să fie nu unul, ci doi medici veterinari, cunoscători ai domeniului. Aceștia au arătat că tarifele pentru manoperă sunt impuse de stat, prin acte normative, iar, în plus, în ultimul an medicamentele și celelalte consumabile aproape că și-au dublat prețurile. Directorul SC Ecosalubrizare Prest, inginerul Neculai Popa, prezent, de asemenea, la ședință a precizat că la padocul de câini nimeni nu se joacă cu regulile, căci ONG-urile sunt toate cu ochii pe locație, iar în ultima lună au fost opt controale de la instituțiile abilitate. Acestea au impus realizarea de condiții stricte pentru câini, pe lângă curățenie și hrană, să fie pentru ei sală de operații cu sală de așteptare, frigidere speciale, aer condiționat, instalații sanitare, apă curentă. „Vă rog să veniți la padoc să vedeți cum este și ce se mai face”, i-a invitat directorul Popa, pe consilierii locali. Și, într-adevăr, la fața locului, investițiile expuse în plenul CL sunt la locul lor. Padocul din marginea Hușului se extinde, întrucât sunt peste 100 de câini cazați în cuști, însă pe străzile din oraș încă apar maidanezi care trebuie strânși și aduși la padoc.

Consiliera Cătălina Popa a ținut să precizeze că, în urma studierii materialului de ședință, noile tarife de îngrijire și capturare a câinilor fără stăpân sunt cam mari. „Serviciile medicale la padoc au crescut cu 43%, în condițiile în care, cu tot cu inflație, nu a fost vorba de mai mult de 10%. Dar să ajungem la 43%? Care este cauza care a generat o asemenea creștere? Văd că au crescut toate cheltuielile veterinare, consultarea zilnică…”, a sesizat consiliera Cătălina Popa. Numai că în Consiliul Local Huși sunt doi medici veterinari, Ionel Matei și Alexandru Corjinschi. Ambii au ținut să intervină, pentru a explica faptul că tarifele nu sunt puse la întâmplare. „Sunt niște tarife minime, impuse de stat, care nu ai voie să fii sub ele. Personal, și la noi, vă dau un exemplu, un vaccin antirabic nu ai voie să îl faci sub 28 de lei. Cum spunea cineva, e doar o înțepătură. Da, e doar o înțepătură, dar este tariful statului. Vaccinul costă 20, 30 sau 40 de lei, pui un adaos de 10-20%, un 5 lei la vaccin și apoi trebuie să faci acea manoperă cu 28 de lei, din care impozabil sunt 47% și așa mai departe”, a explicat medicul Alexandru Corjinschi. „La prețul de 400 și ceva, doar 100 și ceva de lei este manopera, restul sunt consumabile, medicamente la fiecare câine. Apoi, problema este că niciun medic nu îți vine angajat fără un salariu de 7500 – 8000 lei, nu vine nimeni. Ca să dai acest salariu, plus brutul, s-ar mări și mai mult costurile totale”, a mai adăugat medicul veterinar Alexandru Corjinschi.

„Noi nici nu avem cum să nu respectăm toate cerințele acestea, că sunt niște amenzi enorme. Luna trecută am avut 8 controale”

La padocul municipiului Huși sunt în prezent cazați peste 100 de câini, iar unii sunt acolo din 2024. Nu i-a adoptat nimeni și nici nu au fost eutanasiați. În ultima perioadă s-au făcut investiții ample. Un medic veterinar este zilnic la padoc. S-au achiționat dotări de ultimă generație pentru operațiile care se efectuează (sală de operații, sală de așteptare, instalații necesare). Padocul are energie electrică de la panouri solare, iar spațiile de cazare se extind. „Conform legislației în vigoare, un câine trebuie să stea în padoc 14 zile. Minim. Se pot și eutanasia, conform legii. Noi nu găsim niciun medic… Avem câini în padoc din 2024. Și a trebuit să îi îngrijim, să le fie făcute consultații, deparazitare, toate serviciile. Vin ONG-urile. Luna trecută am avut 8 controale. Și au venit și mi-au spus așa: medic angajat, care să vină să facă consultații zilnice la toți acești câini. 24 din 24 de ore trebuie să asigur aceste servicii. Noi nici nu avem cum să nu respectăm toate cerințele acestea, că sunt niște amenzi enorme. Vine Poliția Animalelor, vine DSVSA-ul etc. Ni s-au impus cabine medicale. Vă rog frumos să veniți să vedeți cum este. Avem instalații electrice, panouri solare, baterii, tot. Muzică mai lipsește, dar le-am spus la ONG-uri că le pun și muzică”, a precizat inginerul Neculai Popa, directorul SC Ecosalubrizare Prest Huși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button