Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care introduce votul obligatoriu pentru cetăţenii români, informează Q Magazine.
Proiectul prevede sancţiuni drastice pentru absenteism, de la o amendă de o mie de lei până la suspendarea dreptului de a vota. Propunerea va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţii Tudor Chiuariu (UNPR) şi Mircia Giurgiu (independent).
Cei doi iniţiatori sunt de părere că votul obligatoriu ar duce la un grad mai mare de legitimitate a aleşilor, iar fraudarea votului şi mita electorală ar fi reduse considerabil.
Potrivit proiectului, persoanele care se decid să nu voteze la un scrutin riscă o amendă de 1.000 de lei. Dacă persistă în refuzul de a participa la procesul electoral vor primi, pe lângă amendă, şi interdicţia de a beneficia de accesul la indemnizaţii, ajutoare sau facilităţi fiscale de la bugetul de stat. La a treia abatere, vor fi şterşi din listele electorale.
www.antena3.ro