Gabriel Armanu: „E un lucru fantastic”

Gabriel Armanu a remarcat în special jocul defensiv: „A fost ca o sărbătoare, momente foarte frumoase, cu publicul nostru alături, cu un joc fabulos făcut în apărare și cu atenția pe care am avut-o în atac. Schimbările au fost destul de inspirate, o rețetă frumoasă a handbalului oferită de cele două echipe”. Antrenorul CSM-ului a ținut să le mulțumească și suporterilor, despre care spune că au devenit parte importantă din familia echipei. „Știm cu toții că aici, la Vaslui, suporterii sunt ca și familia noastră. Ne întâlnim pe stradă, ne salutăm, ne bucurăm și e un lucru fantastic. Chiar dacă vine meciul cu CSM Constanța, în Cupa României, jucătorii vor beneficia de o zi sau două în care să se refacă și să încercăm să ne calificăm în turul următor”, a declarat antrenorul Gabriel Armanu, la finalul meciului cu HC Buzău. Pe 10 octombrie, Vasluiul joacă, pe teren propriu, cu CSM Constanța, în primul tur al Cupei României.