Iubitori de animale din toată țara protestează azi în București. Traseul manifestației

Reprezentanții a peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara vor protesta, duminică, în București împotriva modului în care autoritățile gestionează situația animalelor cu și fără stăpân, a animalelor de fermă și a celor sălbatice.
Potrivit unui comunicat de presă al Federației Împreună pentru Animale, ziua aleasă nu este una întâmplătoare, pe 4 octombrie fiind marcată Ziua Internațională a Animalelor.
„Oameni din Iași, Timișoara, Constanța, Satu Mare, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Suceava și din alte orașe ale țării vin la București pentru a atrage atenția autorităților că, deși animalele nu pot vorbi, există oameni care le reprezintă și le apără drepturile. România se află la coada clasamentului european în privința gestionării câinilor fără stăpân. Nu are o legislație specifică pentru gestionarea situației pisicilor, caii sunt exploatați uneori până la moarte, unele găini ouătoare sunt ținute în condiții primitive, iar animalele sălbatice rămân fără apărare în fața barbariei oamenilor. Statul român continuă să cheltuiască milioane de euro pentru eutanasiere, fără să aibă un program național de sterilizare. Doar în ultimii ani, peste 200.000 de câini au fost eutanasiați, iar problema rămâne endemică la nivel național. În timp ce, în Europa, animalele de companie sunt recunoscute ca membri ai familiei, în România acestea sunt considerate încă bunuri, iar cazurile de cruzime, în loc să scadă, se înmulțesc. Pentru animalele care nu pot vorbi, oamenii au ales să o facă”, au transmis organizatorii….https://hotnews.ro/iubitori-de-animale-din-toata-tara-protesteaza-azi-in-bucuresti-traseul-manifestatiei-2365988
Autoritățile se folosesc de taxa pentru ECARISAJ , luată de la toți proprietarii , plus banii din fondurile alocate pentru acești câini fără stăpân.
La noi totul este posibil .
Suntem o țară de CĂCAT.