Dronă prăbușită azi la Tulcea. Primar: „A căzut în spatele caselor. Suntem terorizați de la o zi la alta”

La impact s-a produs un incendiu, însă nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, potrivit MApN, care a precizat că echipe specializate fac cercetări la faţa locului.
Instituția nu a oferit alte detalii despre incident, dar a spus că sistemele sale radar „nu au raportat nicio pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional în cursul nopţii trecute”.
Tudor Cernega, primarul din Ceatalchioi, a afirmat la Euronews.ro că „drona a căzut în dreptul localității Ceatalchioi, mai departe de Plauru, la o distanță de 2 km de Dunăre și la 1,5 km de locuințe.”
„A căzut în spatele caselor. În momentul când a căzut, a provocat un incendiu, iar în momentul de față suntem la lichidarea incendiului”, a adăugat el, precizând că locuitorii din zonă nu au fost alertați de această dată prin mesaj RO-Alert.
„E o teroare, suntem terorizați de la o zi la alta, dar trebuie să fim și noi înțelegători că nu putem acuza pe nimeni, pentru că suntem imediat la graniță, ele mușcă puțin, iar casele sunt pe malul Dunării, la 200-300 de metri de graniță”, a adăugat Cernega…https://hotnews.ro/noi-detalii-despre-drona-prabusita-azi-la-tulcea-primar-a-cazut-in-spatele-caselor-suntem-terorizati-de-la-o-zi-la-alta-2364611