Episcopia Hușilor închide gura celor cu lozinca “Vrem spitale, nu catedrale” : la Huși se construiește, de la zero, primul spital de paliație din județul Vaslui

Ceremonia de la Huși, de joi, a marcat trecerea de la proiect la șantier pentru o investiție considerată necesară într-un județ în care îngrijirea pacienților aflați în stadii avansate sau terminale ale unor boli grave rămâne o nevoie profund resimțită. “Nu este o noutate faptul că pentru județul Vaslui îngrijirile paliative reprezintă o necesitate”, a afirmat Episcopul Ignatie, după slujba de sfințire a locului.
Un spital cu 44 de locuri, care trebuie să fie funcțional în doi ani
Potrivit reprezentanților Episcopiei Hușilor, spitalul va avea 44 de locuri, iar termenul asumat pentru finalizarea proiectului este de doi ani. La capătul acestei perioade, unitatea ar urma să devină funcțională și să primească primii pacienți. Proiectul este derulat de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși și beneficiază de cofinanțare prin fonduri europene. În spatele investiției se află o perioadă îndelungată de pregătire, elaborare a documentației și obținere a finanțării. Președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, cel care coordonează demersul, spune că ideea unui spital de paliație a fost inclusă încă de la început în strategia social-filantropică a Episcopiei. „În iunie 2025, toată lumea spunea că este imposibil ca într-un timp atât de scurt să realizăm un proiect atât de frumos”, a mărturisit părintele Vladimir Beregoi. Aproximativ un an și patru luni mai târziu, proiectul a ajuns la momentul începerii efective a lucrărilor. „Astăzi au început lucrările la spital, care în doi ani trebuie să fie funcțional, primind primii beneficiari”, a precizat președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, mulțumind echipei implicate, Centrului Eparhial și autorităților locale pentru sprijin.
„Orice clipă contează”
Dincolo de construcția propriu-zisă, Episcopul Hușilor a vorbit despre filosofia care ar trebui să stea la baza unui asemenea așezământ. Îngrijirea paliativă, a arătat ierarhul, nu trebuie redusă la încercarea de a diminua durerea fizică a unui bolnav, ci presupune prezență, apropiere și păstrarea demnității persoanei până în ultimele momente ale vieții. „În asemenea momente este nevoie stringentă de a fi cineva prezent, atent, de a ne învălui cu foarte multă dragoste”, a spus Episcopul Ignatie. Pentru pacienții aflați în faze avansate ale unor boli incurabile, când posibilitățile medicinei curative devin limitate, izolarea și sentimentul abandonului pot amplifica suferința. Tocmai aici intervine, în viziunea ierarhului, misiunea profund umană a paliației: bolnavul să nu rămână singur în fața suferinței și a morții. „Îngrijirile paliative pun în evidență faptul că demnitatea umană contează enorm, indiferent cât de zdrobit, de lipsit de autonomie sau degradat din punct de vedere fizic sau psihic este un om”, a afirmat Episcopul Hușilor. Ideea centrală a proiectului poate fi rezumată, potrivit acestuia, într-o formulă simplă: „orice clipă contează”. Contează pentru bolnav, dar și pentru familia sa și pentru cei care îl însoțesc în perioada cea mai dificilă a vieții.
O investiție care continuă o tradiție veche de secole
Ridicarea unui spital de către Episcopia Hușilor readuce în actualitate o tradiție veche a Bisericii Ortodoxe Române. Cu mult înainte de apariția sistemului medical modern, pe lângă mănăstiri și biserici au funcționat așa-numitele „bolnițe”, așezăminte în care erau îngrijiți bolnavii, bătrânii și oamenii fără posibilități. Printre cele mai vechi asemenea așezăminte de pe teritoriul românesc este amintită bolnița de la Schitul Jgheabul, datată în jurul anului 1310. În Moldova, mitropolitul Anastasie Crimca a rămas una dintre personalitățile bisericești importante pentru dezvoltarea asistenței acordate bolnavilor. Tot lui îi este atribuită înființarea, la Suceava, în secolul al XVII-lea, a uneia dintre primele instituții spitalicești publice de pe teritoriul țării. În secolele următoare, legătura dintre Biserică și asistența medicală a continuat prin instituții precum Colțea, „Sfântul Pantelimon” din București sau „Sfântul Spiridon” din Iași, acesta din urmă devenind unul dintre marile repere ale medicinei din Moldova. Pe lângă spitale, în jurul unor biserici și mănăstiri au apărut și ospicii pentru persoanele cu afecțiuni psihice. Astfel de așezăminte au funcționat, în diferite perioade, la Curtea de Argeș, Bistrița, Căldărușani, Snagov sau în apropierea unor biserici bucureștene. Părintele Vladimir Beregoi a invocat tocmai această tradiție atunci când a explicat motivația proiectului de la Huși. „Întotdeauna, dacă răsfoim paginile istoriei, în curtea bisericii au fost școala și spitalul, cele care s-au îngrijit de oameni”, a afirmat acesta. În prezent, implicarea Bisericii în domeniul social și medical îmbracă forme adaptate nevoilor societății contemporane: centre pentru vârstnici, servicii de îngrijire la domiciliu, cabinete și centre medicale, programe pentru persoane vulnerabile și, tot mai mult, servicii de paliație. Inclusiv ansamblul aferent Catedralei Naționale are în vedere dezvoltarea unei componente medicale și sociale.
De la filantropie la infrastructură medicală
Pentru Episcopia Hușilor, viitorul spital reprezintă unul dintre cele mai ample proiecte sociale asumate în ultimii ani. Dacă activitatea filantropică înseamnă adesea ajutoare acordate punctual persoanelor vulnerabile, investiția de la Huși presupune crearea unei infrastructuri medicale permanente, cu personal specializat și capacitatea de a răspunde pe termen lung unei nevoi existente la nivelul întregului județ. Episcopul Ignatie a evidențiat efortul depus pentru ca proiectul să ajungă în această etapă, amintind „foarte multă muncă” și „multe nopți nedormite” din partea echipei coordonate de părintele Vladimir Beregoi. Deocamdată, pe terenul din Huși se află începutul unui șantier și piatra de temelie a viitorului așezământ. În următorii doi ani, aici ar trebui să se ridice clădirea unui spital cu 44 de locuri. Pentru viitorii săi pacienți însă, miza proiectului depășește zidurile, saloanele și echipamentele medicale. Este vorba despre posibilitatea ca oameni aflați în cea mai vulnerabilă etapă a vieții lor să beneficieze, aproape de casă și de familie, de îngrijire specializată, alinare și prezență umană. „Să dea Dumnezeu să vedem concretizată această frumoasă lucrare”, a transmis Episcopul Ignatie la așezarea pietrei de temelie. Dacă termenele proiectului vor fi respectate, în 2028, la Huși, această lucrare ar urma să își deschidă porțile pentru primii pacienți.
Cea mai mare prostie să lași popii să facă spitale și caritate
Te usucă de bani din toate părțile și nici nu se face cum trebuie
Tu știi, eu știu, toți știm cum stau lucrurile cu abuzul din munca voluntară și cu profitul obținut din lăcomia dusă la paroxism (viață fericită la infinit și fără vreo finalitate după moarte). Totuși trebuie să-i acordăm prezumția de nevinovăție, până la proba contrarie, oricât de parvenit cunoaștem că ar fi.
Asta cu îngrijiri paleative nici nu-i spital, nu se fac operații, nici proceduri medicale, nici tratamente de vindecarea bolilor, e un fel îngrijire pentru ameliorarea suferințelor,unde tratamentul e îngrijirea, consiliere socială și spirituală unde cel mai probabil popii o să fie consilieri spirituali
Din start de vede ca e o gogoașă de supt bani , ce spital? Și clar nici nu-i pentru toți, cum să consilieze spiritual un popă ortodox un pacient catolic sau pocăit ?
Dar bani acuși o să vedeți cum cer de peste tot
Ai văzut de burdihane și jeepane au? Nu trebuie sa le alimenteze: cu mâncare și combustibil, din banii cui? pupătorilor de moaște:) clar