Misterul din jurul cazului care a tulburat Vasluiul. Cine era bărbatul găsit, miercuri dimineață, într-un copac de pe strada Castanilor

De fapt, aceasta a fost una dintre cele mai frecvente întrebări puse de cei care au sunat la reacție. „Cum de nu l-a căutat nimeni?” Explicația, potrivit informațiilor disponibile până la această oră, este legată tocmai de viața pe care tânărul o ducea departe de casă. Familia ar fi crezut că Gabriel plecase din nou în Marea Britanie, la muncă, și astfel lipsa lui nu a fost privită inițial ca o dispariție. Însă în timp ce rudele îl știau plecat în străinătate, la Vaslui, trupul său zăcea fără suflare, într-un nuc. Miercuri dimineață, mai multe persoane care veniseră în zonă pentru a tăia porumbul au făcut descoperirea. Imaginea întâlnită i-a șocat. Din primele constatări, trupul se afla într-o stare avansată de descompunere, semn că tragedia se produsese cu mult timp înainte. Momentul exact al decesului și împrejurările acestuia trebuie stabilite de autorități și de medicina legală.
Motivul sinuciderii, o posibilă trădare în dragoste
În spatele tragediei, au apărut și informații despre viața personală a lui Gabriel. Potrivit unor surse neoficiale, tânărul ar fi trecut printr-o suferință sentimentală profundă după ce ar fi aflat că partenera sa de viață sa l-ar fi înșelat. Nu este clar, însă, în ce măsură acest episod a contribuit la decizia sa și nici dacă acesta a fost motivul real al gestului extrem. Un medic psihiatru consultat de redacție a explicat că anumite aspecte ale acestui act suicidar, mai ales că bărbatul a decis să-și pună capăt zilelor spânzurându-se cu o pereche de blugi. „Acest lucru poate arăta că nu a fost nimic premeditat, că decizia de a se despărți de această lume a fost luată impulsiv, fără a sta prea mult pe gânduri. A recurs la soluțiile pe care le avea la îndemână, iar asta poate însemna că era foarte determinat să se sinucidă. Din ce am citit pe site-ul dumneavoastră, am înțeles că s-a găsit și un telefon la picioarele lui. Este posibil ca înainte să recurgă la acest gest, să fi sunat pe cineva sau să fi dat mesaje, să fi dat de veste cuiva asupra a ceea ce urmează să facă”, a declarat specialistul consultat de redacția „Vremea Nouă”. Rămâne, astfel, imaginea unui om despre care cei apropiați credeau că se află departe, la muncă, și care, în realitate, nu mai era printre cei vii. Pentru familie, întrebările vor rămâne probabil mult timp fără răspuns. Dincolo însă de zvonuri, curiozități și întrebările care au circulat în ultimele două zile, rămâne o tragedie care cu greu poate fi descrisă în cuvinte. Un bărbat de numai 35 de ani a murit singur, la marginea orașului, iar vestea despre el a ajuns la cei din jur abia după ce timpul și-a pus amprenta asupra trupului său. Acum, anchetatorii trebuie să stabilească exact ce s-a întâmplat, când a avut loc moartea și care au fost împrejurările care au precedat-o.